Părintele Constantin Tulpan (1948-2016), vrednic slujitor al Bisericii lui Hristos

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la slujba de înmormântare a Preacucernicului Preot Constantin Tulpan, biserica Dudești – Cioplea I, Protopopiatul Sector 3 Capitală, duminică, 20 noiembrie 2016:

Am aflat cu întristare despre trecerea din această viaţă, în ziua de 17 noiembrie 2016, a Preacucernicului Părinte Constantin Tulpan, fost preot paroh la Parohia Dudești – Cioplea I, Protoieria Sector 3 Capitală, ulterior preot pensionar, îmbisericit pe seama aceleiași parohii.

Părintele Constantin Tulpan s-a născut la data de 10 aprilie 1948 în localitatea Pătârlagele, județul Buzău, şi a primit o educație aleasă din partea părinţilor săi dreptcredincioşi, Constantin și Filofteia. După terminarea școlii elementare, simțind încă de mic dorința arzătoare de a sluji Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a hotărât să urmeze cursurile Seminarului Teologic de la Buzău (1965-1970), iar apoi a studiat la Institutul Teologic din București (1970-1974).

A fost căsătorit cu Doamna Elena Ștefan, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu doi copii: Cristina Daniela și Migdonia.

La scurtă vreme de la obținerea licenței în Teologie, chiar în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie 1974), tânărul teolog Constantin Tulpan a primit hirotonia în prima treaptă a preoției, fiind numit diacon pe seama Paraclisului Plumbuita. Hirotonia a fost săvârșită de patriarhul Elias IV al Antiohiei, prezent în București.

Hirotonia întru preot a primit-o la data de 16 aprilie 1998, prin punerea mâinilor Preasfințitului Părinte Teodosie Snagoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe seama Parohiei Dudești – Cioplea I, Protoieria Sector 3 Capitală. În mijlocul acestei comunități a slujit până la trecerea sa la Domnul, dând dovadă de seriozitate și atenție desăvârșită față de fiii săi duhovnicești. Părintele Constantin Tulpan a fost un preot cu o înaltă ținută morală, cu o activitate misionară rodnică, slujind lui Dumnezeu și oamenilor vreme de 40 de ani.

Slujirea lui ca diacon şi preot a fost dublată, între anii 1989-2005, și de diferite activităţi desfăşurate în cadrul Administrației Patriarhale. Astfel, și-a început activitatea ca șef atelier producție la Atelierele Institutului Biblic (1 mai 1989 – 1 martie 1990), a promovat în postul de conducător tehnic (1 martie 1990 – 1 aprilie 1991), ulterior în cel de referent de specialitate (până la 1 martie 1992), după care vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist l-a numit în funcţia de secretar patriarhal. Ajuns la vârsta înțelepciunii, în data de 1 noiembrie 1999 a fost ridicat la demnitatea de consilier patriarhal în cadrul Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, secţia Ateliere, funcție pe care a îndeplinit-o cu profesionalism vreme de șase ani (până la 1 noiembrie 2005).

În aceste momente de grea încercare pentru familia Părintelui Constantin Tulpan și pentru toți cei care l-au cunoscut, ne rugăm Domnului Iisus Hristos Cel înviat din morţi să odihnească sufletul slujitorului Său Preotul Constantin împreună cu drepţii în pacea, lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.

 

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

 

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru toţi cei îndoliați,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente