Parastas pentru părintele Teofil Părăian la Timişoara

Miercuri, 29 octombrie, în biserica din incinta Centrului eparhial din Timişoara a fost săvârşită o slujbă de pomenire, la împlinirea a cinci ani de la mutarea la Domnul a părintelui Teofil Părăian, informează “Ziarul Lumina”.

La slujbă au participat membrii ASCOR Timişoara alături de fiii duhovniceşti ai părintelui. Slujba de pomenire a fost oficiată de către părintele arhimandrit Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei, şi de părintele Silviu Damşe, preot slujitor la Spitalul CFR şi Maternitatea Bega din Timişoara. „În această zi, la împlinirea a cinci ani de la mutarea la Domnul a părintelui Teofil Părăian, am săvârşit Parastasul de pomenire, rugăciune în care ne-am adus aminte şi de vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului, care nu de multe zile s-a mutat la Domnul. Pentru noi este o îngemănare a rugăciunii ca aceştia să sălăşluiască împreună cu drepţii, cu aceia care i-au iubit şi cu aceia pe care ni i-au pomenit ca pilde de viaţă nouă tuturor. Aducerile-aminte de părinţii cei duhovniceşti sunt întotdeauna pentru noi un moment de bucurie, avem în vedere două persoane şi am îndrăznit să caracterizez aceste chipuri ca fiind filocalice, pentru că au fost iubitoare de frumos, nu atât în ceea ce îi priveşte pe ei înşişi prin încununarea sufletelor şi a vieţii lor, ci şi, în acelaşi timp, prin iradierea pe care o aduceau în viaţa comunităţii, în viaţa bisericii, pentru că viaţa lor duhovnicească a înrâurit şi viaţa credincioşilor din ţara întreagă.

De aceea, momentul de pomenire al lor a fost unul de bucurie, pentru că ne aducem aminte de ei, actualizăm într-un fel tot ceea ce au însemnat pentru noi, pentru viaţa noastră şi a Bisericii“, a precizat arhimandritul Simeon Stana.

Comentarii Facebook


Știri recente