Pacienţii internaţi la Spitalul Județean și Maternitatea Buzău au primit daruri de 1 Martie din partea unor preoţi din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
Astfel, copiii internați la Secția Pediatrie a Spitalului Județean Buzău au fost vizitați de preotul de caritate al unității medicale, Iulian Raicovici, care i-a binecuvântat și le-a dăruit cărți de rugăciune, cărți și creioane de colorat, precum și cărți de lectură.
În aceeași zi, preoții militari Constantin Neagu și Alexandru Tudose, împreună cu părintele Iulian Raicovici, s-au deplasat la Maternitatea Buzău, unde au oferit flori și mărțișoare mamelor și cadrelor medicale.
Cei trei preoți au mers în fiecare salon, au stat de vorbă cu tinerele mame, le-au binecuvântat și le-au felicitat pentru jertfa lor de a aduce copii pe lume.
Mamele internate la maternitatea buzoiană și angajatele instituției spitalicești au primit cu bucurie darurile și le-au mulțumit oaspeților pentru vizită.
Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei