Ouăle vopsite de Paști: Simbolul unei vieți frumoase trăite în iubire smerită și sfântă

Ouăle roșii nu lipsesc de Paști de pe masa creștinilor, dar nici din biserică, unde sunt aduse pentru a fi binecuvântate la sfârșitul slujbei de Înviere.

În mod tradiţional, culorile folosite la vopsire sunt naturale. Roşu se obţine din flori de sovârf, galbenul din coji de ceapă sau frunze de mesteacăn, iar verdele se obţine din frunze de nuc.

Deși culoarea roșie este tradițională pentru vopsitul ouălor de Paști, astăzi se utilizează și alte culori care au legătură cu simbolisme religioase sau naționale.

Ouă vopsite tricolor de maicile de la Mănăstirea Pasărea, cu ocazia Sfintelor Paști 2019.

Originea colorării ouălor se pierde în negura epocii precreștine, din timpul când anul nou se serba la echinocțiul de primăvară.

În unele zone din Moldova, dar mai ales în Bucovina, pe lângă ouăle roşii, se încondeiază sau închistresc ouă cu ceară de albine, sporind în frumuseţe acest simbol al Paştilor.

„Ouăle roşii sau încondeiate de Paşti simbolizează viaţa frumoasă trăită în iubire smerită şi sfântă, care este mai tare decât păcatul şi moartea”, scria Preafericitul Părinte Patriarh Daniel într-o scrisoare pastorală cu ocazia Sfintelor Paști.

Comentarii Facebook


Știri recente