Dacă Biserica este Trupul lui Hristos, „plinătatea Celui care plinește toate în toți” (Efes. 1, 23), atunci ea nu poate să moară doar pentru a fi recreată de noi după mulți ani. Această afirmație făcută de un protestant celebru convertit la ortodoxie, Peter E. Gillquist, a fost și raționamentul pe care l-a urmat și un evanghelic luteran, Roland Vogel. Povestea căutărilor lui duhovnicești descrie o chemare căreia nu a putut să-i reziste.
Roland Vogel este un sas cu origini în Sighișoara. Tatăl lui, de origine germană, era evanghelic, iar mama, româncă ortodoxă. Cei doi s-au căsătorit în București, la Biserica Evanghelică. Când au apărut copiii, Roland și sora sa, tatăl a insistat ca ei să frecventeze aceeași biserică la care mergeau și cei mari. Așa a ajuns Roland evanghelic luteran. A urmat Liceul German din București, păstrând cumva linia impusă de tatăl său.
Dar părinții nu erau întăriți în credință, nici cea evanghelică, nici cea ortodoxă, apartenența lor la o confesiune sau alta fiind una mai mult formală. Era perioada comunistă, în care mersul la biserică, deși nu interzis, nu era nici încurajat.
Roland, născut în 1971, mergea destul de des la biserica lui, unde exista o comunitate închegată. Cu toate acestea, atunci când se ducea la țară, în Teleorman, de unde provenea mama lui, copilul intra în contact cu o altă realitate religioasă, de data asta ortodoxă. E adevărat, Teleormanul nu este nici Moldova, nici Bucovina în ceea ce privește viața și tradiția bisericească, dar este ortodox. Roland trăia așadar o combinație, un mix confesional.
Plecarea în Germania
Două boli contractate, în 1999, meningită, și 2004, hepatită, l-au făcut pe Roland să se gândească mai mult la ce se întâmplă cu el. Stând acasă câte șase luni de zile în fiecare caz, a început să-l caute mai mult pe Dumnezeu. Dar căutările lui l-au îndreptat spre ezoterism și ocultism, pe care le-a aprofundat. Roland s-a căsătorit, i s-au născut doi copii, dar lucrurile în viața lui nu se derulau cum și-ar fi dorit.
De aceea în 2009 a luat hotărârea să plece în Germania definitiv. Sora lui era stabilită acolo, la Bilefeld. În Germania, Roland avea totul asigurat, casă, un serviciu sigur, începuse niște cursuri. Dar Dumnezeu avea cu el alt plan. „La un moment dat, am simțit că trebuie să mă întorc în România. Nu știam de ce. Dar ceva irezistibil mă chema înapoi în țară. Și m-am întors. Iar printr-o fericită întâmplare am ajuns la Mănăstirea «Petru Vodă». Nu-l cunoșteam deloc pe părintele Iustin Pârvu. Pentru mine nu era decât un popă ca oricare altul. Discuțiile pe care le-am avut cu el m-au făcut însă să înțeleg ce este Ortodoxia. Este ceva care nu poate fi spus în cuvinte. Este o trezire, atâta tot”.
Pentru Ioan, ortodoxia reprezintă un dar făcut de Dumnezeu, un dar care trebuie mărturisit. Putea să refuze acest dar, însă, după cum zice, „câteodată nu poți spune nu lui Dumnezeu”.
„A trăi ortodox nu înseamnă doar a fi botezat. E necesar să fii botezat, dar nu e suficient. Ortodoxia e un lucru cât se poate de personal. Este și ceva comunitar, dar implică o mutație în primul rând în sufletul tău, în ființa ta. Ortodoxia nu e comodă. Dar tot ceea ce faci, faci din dragoste, și atunci permanent trăiești bucurii.”
Lumea lui Ioan nu este mult schimbată față de cea dinainte de convertire, nu. Cel puțin exterior vorbind. Viața merge înainte, doar că ea este privită acum cu alți ochi, se ghidează după alte reguli. „Caut acum să trăiesc după voia lui Dumnezeu, nu după voia mea. Dacă Ortodoxia are ceva special, acesta este duhul ascultării de Dumnezeu. Noi nu ne dăm seama că atunci când spunem: «Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi», noi, de fapt, ne așezăm într-o continuitate, într-un lanț neîntrerupt al învățăturii și rugăciunii, pe care le moștenim și suntem datori să le păstrăm și să le predăm la rândul nostru celor ce vin după noi.”
O lumină, o Biserică
Unul din motivele pentru care am trecut la ortodoxie este acela că am înțeles care este adevărata și unica Biserică a lui Hristos, mărturisește Ioan. „Eu, de profesie, sunt inginer constructor de mașini. Deci, s-ar putea spune că prin formație sunt realist, un om aplecat mai mult spre material. Acum predau matematică. Eu sunt neamț, la propriu, dar și la figurat. Adică îmi place să fiu exact. Ca rigurozitate, chiar prietenii mei sesizează că sunt puțin diferit de ei în această latură. Vreau ca totul să fie bine lămurit. Dacă am hotărât că urmăm drumul acesta, asta facem. Am înțeles, printr-o logică matematică și fizică, că lumina nu poate fi întreruptă. Cu alte cuvinte, dacă pleacă o lumină de la o sursă și parcurge un anumit timp, ea nu poate fi înlocuită de o alta.
Adică, dacă Hristos a venit pe pământ și a dat această lumină, și a pus această Biserică, spunând că «Biserica este una», Dumnezeu nu poate să se schimbe. Dumnezeu nu e ca omul. Când face un lucru, îl face trainic și îl face perfect. La El nu se pune problema în termenii «A, stai că am greșit și trebuie acum să fac altfel». Nu. Dumnezeu a făcut o Biserică și a dat o lumină. Atunci, nu poate să apară o lumină, peste 1.000 de ani, altă lumină, și apoi, peste alte 500 de ani altă lumină. Pentru că deja avem niște probleme. Undeva, ceva nu e în regulă. Dumnezeu nu e ca omul, să facă șapte SRL-uri.
Nu. Dumnezeu una face, pentru că una știe că e bună. Restul nu sunt ale lui Dumnezeu. Sunt ale oamenilor.”
Da, raționamentul lui Ioan e cât se poate de simplu. Și imbatabil. Nu are fisură. Neamțul are dreptate.
„În toate Bisericile se predică cuvântul lui Dumnezeu, se caută bunătatea, dar cu o excepție, toate sunt la nivel terestru. Ortodoxia te propulsează în cer. Ea îți propune să te îndumnezeiești, să devii, cu mila lui Dumnezeu, sfânt. Noi suntem păcătoși, dar ținta noastră este Hristos. Să fim ca El, asemenea Lui.”
Înainte de a fi ortodox, Roland a mers la evanghelici și acolo l-a întrebat pe Stadtpfarrer (în traducere, preotul bisericii orașului), pe pastorul de acolo, de ce nu există icoane cu Maica Domnului și îngerii, Arhanghelii Mihail și Gavriil. Nu a primit nici un răspuns.
Atunci și-a dat seama că vacanțele petrecute în Teleorman își puseseră o amprentă puternică asupra lui, iar imaginea bisericii ortodoxe nu se putea șterge prea ușor din mintea lui.
Multe avea de povestit Ioan. Ortodoxia i-a deschis ochii duhovnicești, i-a limpezit mintea. „Atunci când îl cauți pe Dumnezeu în yoga, în meditație transcendentală, în ezoterism, te silești să smulgi un dram de cunoaștere, să evoluezi pe o scară care crezi tu că duce la iluminare. În ortodoxie nu trebuie să faci acest efort, Dumnezeu Însuși ți se descoperă dacă împlinești voia Lui. Dumnezeu te ajută să-L găsești.”
„Băiete, întoarce-te acasă!”
Întâlnirea lui Roland cu părintele Teofil Părăian a fost un episod care l-a marcat profund pe sasul căutător de adevăr. Era înainte de plecarea în Germania, nu se punea problema convertirii la ortodoxie.
Un prieten l-a invitat să meargă împreună cu el la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Lui Roland îi plac munții și, auzind că Sâmbăta este în Făgăraș, nu a stat mult pe gânduri și au pornit la drum. Ajunși la mănăstire, prietenul i-a sugerat să intre la părintele Teofil pentru a lua binecuvântare. Roland nu știa cine este părintele, dar l-a ascultat pe prietenul său.
Sasul a intrat în bisericuță. Părintele era acolo, așezat pe un scaun, într-o atmosferă de semiobscuritate. Vizitatorul era puțin înfricoșat. „Nu știam cum să mă comport. Ce să-i cer părintelui? Ce să-l întreb? Părintele m-a simțit și mi-a spus aceste cuvinte: «Măi băiete, întoarce-te acasă».
Eu am luat cuvântul acesta, am ieșit afară, dar mesajul transmis de părintele nu l-am înțeles pe moment. Am realizat mai târziu că acasă nu însemna atât România, cât ortodoxia.” (Reportaj realizat de Augustin Păunoiu și publicat în „Lumina de Duminică” din data de 24 martie 2013)
