În oraşul Petrila din Judeţul Hunedoara va fi construit un Muzeu al Satului, anunţă Agerpres.
Muzeul va fi amplasat pe strada Jieţ şi va avea o suprafaţă construită de 954 mp, spaţii verzi, alei şi carosabil auto.
Realizarea muzeului face parte din proiectul european denumit „Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din oraşul Petrila – Etapa III”. Are o valoare totală de 19,03 milioane lei, din care 18,35 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă, prin Programul Regio-POR 2014-2020.
Perioada de implementare a investiţiei este de 39 de luni.
Muzeul Satului Dimitrie Gusti
În ţară există mai multe astfel de muzee, probabil cel mai cunoscut este Muzeul Satului din Bucureşti. A fost inaugurat în 17 mai 1936.
Satul a fost adus la Bucureşti după 10 ani de cercetări în peste 600 de localităţi din România. Iniţiativa vizionară de a aduce veșnicia satului românesc la București aparţine lui Dimitrie Gusti.
Muzeul Satului Vâlcean
Muzeul etnografic a fost construit în aer liber pe o suprafață de 8 hectare. A fost înfiinţat în 1966 şi inaugurat în anul1974 în comuna Bujoreni, Vâlcea
Muzeul satului bănățean din Timișoara
A fost deschis publicului în data de 20 august 1971. Până în anul 2000 el a funcţionat ca secţie a Muzeului Banatului, după care a devenit instituţie separată aflată în subordinea Consiliului Judeţean Timiş.
Muzeul satului Baia Mare
Muzeul Satului din Baia Mare prezintă patru zone etnografice din nordul României, cunoscute de-a lungul timpului ca ţări: Ţara Chioarului, Ţara Lăpuşului, Ţara Codrului şi Ţara Maramureşului.
Muzeul Satului Bucovinean
Muzeul Satului Bucovinean este un muzeu în aer liber înființat în anii ’70.
Dispune de un număr de peste 30 de obiective: case tradiționale din lemn, anexe gospodărești, instalații tehnice populare, ateliere meșteșugărești, construcții comunitare.
Este amplasat în partea estică a orașului Suceava.
Sursa foto: Merg.În