Oradea: Concert de colinde al Școlilor teologice din Eparhie

Andrei Pau

Școlile teologice din Episcopia Oradiei au susținut duminică, 18 decembrie 2016, un concert de colinde în Catedrală Episcopală din Oradea, notează site-ul oficial al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei.

La eveniment a fost prezent Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Alături de ierarh au fost prezenți preoți din municipiul Oradea, precum şi studenţi, elevi şi credincioşi.

În prima parte a concertului, Corul Diacon Nicolae Firu, format din elevii Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, dirijat de părintele arhidiacon Ştefan Lakatos, a susținut  o serie de colinde tradiționale. În repertoriul coralei s-au regăsit colinde precum: Noi umblăm a colinda, Am plecat să colindăm, Bună dimineața la Moș Ajun și Moș Crăciun.

În a doua parte a concertului, Corul de Cameră Psalmodia Varadiensis, dirijat de părintele Mihai Brie, a interpretat colinde precum: Sara-i bună a lui Crăciunu’, Îngerul păstorilor a strigat, La Vifleiem colo-n jos, Mare Minune, D-auzi bade ori n-auzi, În oraşul Betleem și În seara de Moş Ajun.

La finalul concertului, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a felicitat pe coriști împreună cu dirijorii lor și i-a îndemnat pe credincioși prezenți să se pregătească duhovnicește pentru a întâmpina sărbătoarea Nașterii Domnului.

***

În luna decembrie, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei organizează o serie de concerte de colinde tradiţionale româneşti. Manifestările au fost deschise duminică, 4 decembrie 2016 de concertul susținut de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5