Oferta educațională a Facultății de Teologie din Craiova

Facultatea de Teologie din Craiova și-a prezentat săptămâna aceasta oferta educațională pentru anul universitar 2013 – 2114, în cadrul Zilelor Porților Deschise, ediția a XI-a, eveniment organizat de Universitatea din Craiova, după cum ne/a transmis Gabriela Popescu de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei. La specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală vor fi scoase la concurs 70 de locuri pentru forma de învățământ la buget și 10 locuri pentru forma de învățământ cu taxă. Admiterea constă în două etape: prima etapă, probele eliminatorii, vizita medicală, examenul psihologic și verificarea aptitudinilor muzicale, admis / respins. Etapa a doua constă în examenul scris la Teologie Dogmatică, care are o valoare de 70% din nota finală, iar 30 % reprezintă media obținută la examenul de bacalaureat.

Pentru specializarea Artă Sacră sunt propuse 20 de locuri subvenționate de către stat și 10 locuri pentru forma de învățământ cu taxă. La această specializare, admiterea se face pe baza probelor eliminatorii: vizita medicală, examenul psihologic, interviul, pe criteriul admis / respins, și probele practice care constau în depunerea unei mape personale care trebuie să cuprindă creații personale din domeniu, un minim de 20 de lucrări. Mapa se va depune în etapa de înscriere a dosarului la secretariatul Facultății de Teologie. Admiterea la specializarea Artă Sacră se va face în baza mediei obținute la examenul de bacalaureat, în procent de 100%.

Potrivit pr. lect.univ.dr Ioan Birnea, dosarele de înscriere pentru domeniul Teologie se vor depune între 8 și 22 iulie 2013, proba eliminatorie va avea loc în data de 23 iulie, proba scrisă, pe 24 iulie, iar la specializarea Artă sacră, proba practică va fi susținută pe 25 iulie. Rezultatele vor fi afișate în data de 26 iulie.

Comentarii Facebook


Știri recente