Moartea martirică a voievodului Mihai Viteazul avea să-i împrăştie trupul sfârtecat prin locuri neaflate încă. Doar capul i-a fost aşezat în taină, cu respect şi evlavie, într-o criptă la Mănăstirea Dealu, din Arhiepiscopia Târgoviştei. Odiseea acestei relicve este însă puţin cunoscută de publicul larg. De aceea, vă prezentăm uluitoarea istorie a capului marelui domn care, la 6 iulie 1600, strângând Ardealul, Moldova şi Ţara Românească într-un singur hotar, a realizat primul model românesc de unitate naţională.
În tabăra de noapte de la Câmpia Turzii, la 9/19 august 1601, în momentul când gărzile nu se aflau în apropierea lui, viteazul voievod valah a fost asasinat. „Mihai a fost ucis conform poruncii primite de la împăratul Rudolf al II-lea, iar eu am executat-o“, scria în 1601 Basta György, autorul crimei, într-o scrisoare trimisă arhiducelui Mathias, viitorul împărat habsburg.
Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.





