Respectul față de natură, față de viață, față de aproapele nu ne oferă, deocamdată, rețete care s-ar putea pretinde drept principii universale de urmat pentru societate. Etica și, în cazul de față, bioetica trebuie să fie gardianul omului-subiect față de omul-obiect, sclavul pieței economice sau al ideologiei. Ființa umană, de oriunde ar fi ea, nu poate fi redusă la un obiect manipulabil după dorință, așa cum propune ingineria genetică prin clonare. Mai jos, un interviu pe această temă cu părintele Gheorghe Popa, profesor de teologie morală, ascetică și etică socială în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
Părinte prorector, care este atitudinea Bisericii vizavi de clonare?
Înainte de a răspunde la această întrebare, cred că trebuie să precizăm ce este clonarea și cum putem defini clona. Dicționarele de bioetică definesc clonarea ca un mijloc natural sau o metodă artificială prin care se pot multiplica celule sau organisme vii, plecând de la o celulă sau un individ unic. Din această perspectivă, clona sau mai precis clonele reprezintă un ansamblu de celule sau indivizi care au o origine comună și ca atare o identitate genetică cu celula sau individul clonat. Din punct de vedere tehnic, clonarea reprezintă astăzi o metodă arhicunoscută în cadrul ingineriei genetice și se aplică cu succes în agronomie sau zootehnie, pentru a obține diverse plante sau animale cu calități genetice îmbunătățite. Evident că această tehnică este aplicată la un număr limitat de specii, însă cercetătorii în domeniu consideră că obținerea unor specii de plante și ani-male clonate deschide noi perspective pentru cercetarea fundamentală și aplicată, mai ales în domeniul biomedical.
„Nu avem dreptul de a manipula tehnologic și determinist acest patrimoniu genetic”
Revenind la întrebarea dvs., în ceea ce privește clonarea umană, Biserica nu are până în prezent un document oficial referitor la clonare. Există însă multe studii ale teologilor ortodocși care tratează această problemă cu totul nouă, care provoacă reflecția teologică de astăzi. Dacă în ceea ce privește clonarea vegetală sau animală există o receptare pozitivă și o reflecție teologică nuanțată, legată de responsabilitatea morală a omului față de creația lui Dumnezeu, în ceea ce privește clonarea umană, indiferent că este reproductivă sau terapeutică, există un consens general de neacceptare. Din ce motive?
Evident că în fața acestei provocări, Biserica, prin slujitorii săi, este somată să reacționeze, însă reacția Bisericii nu poate fi niciodată dictatorială sau constrângătoare, dar nici relativistă și indiferentă. În conformitate cu învățătura sa de credință, reacția actuală a Bisericii la orice provocare străină principiilor și valorilor sale trebuie să respecte libertatea, identitatea și demnitatea fiecărei persoane sau comunități umane, inclusiv a comunității științifice.
Argumentele pe care le aduce Biserica pentru a răspunde acestor provocări sunt în primul rând argumente teologice, întemeiate pe Revelația lui Dumnezeu în istoria și existența umană. Întrucât societatea de astăzi este profund secularizată și fragmentată și ca atare mulți membri ai societății nu se mai identifică cu comunitatea eclesială și cu valorile sale, teologii Bisericii sunt obligați, pentru a fi credibili, să folosească și alte argumente auxiliare, preluate din domeniul metafizicii, filosofiei morale, științelor sociale sau chiar din domeniul științelor experimentale.
Ce aspect al învățăturii noastre de credință este încălcat prin clonare?
Prin clonarea umană se intervine în mod abuziv și iresponsabil în patrimoniul genetic al unei persoane care, din punct de vedere teologic, este unică și irepetabilă. Ca atare, nu doar învățătura Bisericii, ci și logica bunului simț ne spun că nu avem dreptul de a manipula tehnologic și determinist acest patrimoniu genetic.
Cei care susțin clonarea au scopuri destul de nobile: eradicarea anumitor suferințe, corectarea anomaliilor genetice, hrănirea întregii planete etc. Întrucât tehnologiile clonării sunt de dată recentă, nu au fost analizate toate consecințele lor, de aceea este nevoie de o abordare critică și rezervată a acestor tehnologii care, așa cum am afirmat, pot să intervină în patrimoniul genetic al oricărei ființe vii, inclusiv al omului.
Părinții Bisericii nu condamnă sexualitatea umană, nici în condiția ei de după căderea în păcat
Atitudinea Bisericii Romano-Catolice și a Bisericilor protestante față de clonare este diferită de cea a Bisericii Ortodoxe?
Biserica Romano-Catolică și Bisericile protestante au specialiști remarcabili în domeniul bioeticii și al ingineriei genetice, care se ocupă de toate dilemele etice ce apar în aceste domenii. În ceea ce privește clonarea, opiniile teologilor catolici și protestanți, cu mici diferențe privind clonarea terapeutică, sunt convergente cu cele ale teologilor ortodocși.
Care este situația clonării în lume?
Clonarea umană reproductivă este interzisă atât în România, cât și în țările civilizate. Unele țări ca Olanda sau Marea Britanie sunt mai receptive la clonarea terapeutică și au legiferat deja în acest sens.
Poate fi într-adevăr om o ființă clonată?
Din punct de vedere tehnologic, omul poate sau va putea fi clonat. Din punct de vedere teologic și uman, ar fi un act periculos și iresponsabil.
Există păreri că procedeul clonării ar fi înfăptuirea unei scheme prezente în literatura ascetică. În școala lui Origen exista presupunerea că omul, până la cădere, era capabil de o înmulțire în afa-ra sexualității, astfel eliminându-se plăcerea trupească. Cum ați comenta părerile de acest gen?
Există într-adevăr texte patristice care vorbesc de o înmulțire a oamenilor în afara sexualității după căderea omului în păcat, când plăcerea biologică și dorința de supraviețuire în lumea aceasta s-au substituit bucuriei comuniunii cu Dumnezeu și în Dumnezeu, bucuriei comuniunii responsabi-le dintre Mire și Mireasă. Trebuie să precizăm că Părinții Bisericii nu condamnă sexualitatea uma-nă nici în condiția ei de după căderea în păcat, ci ne atrag atenția că ea trebuie să fie asumată responsabil, în cadrul familiei binecuvântate de Dumnezeu prin Taina Cununiei. Părinții Bisericii ne atrag, de asemenea, atenția că libertatea creatoare a omului nu se identifică cu libertinismul orgolios și agresiv al indivizilor izolați, iar demnitatea fiecărei persoane umane nu se poate păstra și apăra decât în relația ei cu demnitatea divino-umană a Mântuitorului Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. (Articol realizat de Nicoleta Olaru și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 3 februarie 2013)
