De puțin timp, mai-marii Bisericii noastre au săvârșit un act cerut de mult timp de către poporul de peste Carpați și nu numai. Este vorba de canonizarea mitropolitului Andrei Șaguna, cel care, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, a fost întâistătătorul spiritual al românilor ardeleni. S-a făcut un act de dreptate pentru un mare înaintaș al poporului român și al Ortodoxiei românești. Însă se pune întrebarea cât îl cunoaștem pe marele Șaguna, așa cum este amintit de urmașii săi de la Sibiu. Putem afla din ultima monografie dedicată marelui ierarh, alcătuită de părintele academician Mircea Păcurariu de la Sibiu, lucrare apărută anul trecut la Editura Andreiană. În cele peste 490 de pagini, cu ajutorul a tot ce s-a scris până în prezent, dar și al indispensabilelor izvoare istorice, părintele profesor analizează viața și activitatea lui Andrei Șaguna pornind de la originea acestuia, copilăria sa marcată de lupta pentru păstrarea credinței strămoșești, studiile făcute la Pesta și la Vârșeț, apoi cu lucrarea în Biserica Ortodoxă Sârbă. Potrivit părintelui Păcurariu, anul 1846 a reprezentat piatra de hotar în viața lui Andrei Șaguna, atunci când a fost numit „vicar general” la Sibiu al mitropolitului sârb de Carlovitz. Doi ani mai târziu, Șaguna este ales episcop al românilor din Transilvania, în cadrul aceleiași mitropolii. În activitatea lui Șaguna au urmat inițiativele de delimitare jurisdicțională față de mitropolia sârbă, încununate cu succes în 1864. A urmat inevitabil reactivarea vechii Mitropolii a Transilvaniei ca entitate bisericească ortodoxă autocefală recunoscută de către Patriarhia Ecumenică, cu sediul în Sibiu. În aceste circumstanțe, Andrei Șaguna a pus în aplicare un amplu proiect de redescoperire a valorilor românești din Ortodoxia ardeleană, întreaga activitate culturală și spirituală din Sibiu dezvoltându-se în jurul vechii biserici grecești. Programul bisericesc al lui Șaguna s-a concretizat prin tipărirea unei gazete bisericești care apăra drepturile naționale, economice și spirituale ale românilor din Transilvania; a elaborat un statut organic menit să asigure funcționarea mitropoliei din această parte a spațiului românesc; a inițiat un plan de construire de biserici parohiale, pe lângă care să funcționeze școli primare întreținute exclusiv de aparatul bisericesc; a înființat o tipografie diecezană, de sub teascurile căreia au ieșit cărți de cult, Sfânta Scriptură, manuale de învățământ teologic, cărți cu profil omiletic și catehetic și calendarul eparhial; a deschis un nou institut teologic-pedagogic la Sibiu și două gimnazii la Brașov și Brad și a contribuit fundamental la constituirea unei biblioteci eparhiale. Toate aceste realizări au făcut din Biserica Ortodoxă din Ardeal un veritabil stâlp al spiritualității românești în fața prozelitismului unit și a încercărilor de maghiarizare tot mai insistente spre sfârșitul sec. al XIX-lea. Un alt demers, care nu s-a materializat, a fost cel de ridicare a unei biserici catedrale care să-i cuprindă pe credincioșii ortodocși români prezenți în număr tot mai mare la Sibiu și să reprezinte simbolul spiritualității ardelene. Acest proiect s-a materializat abia la începutul sec. al XX-lea, în vremea mitropolitului Ioan Mețianu. Aceasta ar fi numai o prezentare rezumativă a ceea ce părintele Mircea Păcurariu a dezvoltat și a analizat în cartea cu titlul „O viață închinată Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei”, lucrare care nu ar trebui să lipsească din biblioteca nici unui teolog român și nu numai. (Articol realizat de Adrian Nicolae Petcu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 11 martie 2013)
Pelerinajul din Sâmbăta lui Lazăr are o deosebită semnificație, spune Patriarhul Daniel
Pelerinajul de Florii din Capitală s-a încheiat sâmbătă la Catedrala Patriarhală cu mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Manifestarea religioasă a debutat la Mănăstirea Radu Vodă și a fost condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop…
A început Pelerinajul de Florii din Capitală (Live)
Pelerinajul de Florii din Capitală a început sâmbătă la ora 14:30 cu slujba Vecerniei, oficiată la Mănăstirea Radu Vodă. Aici, la ora 16:00, vor fi binecuvântate ramurile de salcie pentru pelerini. Trinitas TV transmite live,…
Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat câștigătorii etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic
Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat vineri câștigătorii etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic. Premiul I a fost acordat grupului de cateheză al parohiilor Copăceni Mănăstirea și Copăcenii de Jos din Protoieria Ilfov Sud, pentru portofoliul „Cercetați…
Liturghia Darurilor, oficiată la Viena pentru 80 de elevi de diferite naționalități
La inițiativa profesorului lor de religie, pr. Emanuel Nuțu, de la Parohia „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena, 80 de elevi ortodocși de diferite naționalități au participat miercuri la Liturghia Darurilor înainte sfințite. Slujba a…
Profesori de la Seminarul Dorohoi le-au vorbit basarabenilor despre Maica Domnului ca maică a durerii care înțelege suferința noastră
Vasile Postolachi, profesor de dogmatică la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, și Răzvan-Gabriel Sarafim, profesor de muzică la aceeași instituție, au susținut miercuri, la Lipcani, Republica Moldova, conferința „Maica Domnului – Maica Durerii…