O lumânare și o rugăciune la Sfântul Mormânt pentru toți românii, de Ziua Națională

Articol actualizat în 03.12.2020, ora 00:04, cu clarificarea identității persoanei care a aprins lumânarea.

De Ziua Națională a României, în Sfântul Mormânt al Învierii Domnului din Ierusalim a fost înălțată o rugăciune și aprinsă o lumânare pentru toți românii de pretutindeni și dintotdeauna, informează Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte.

Într-un clip video realizat cu această ocazie, Părintele Protosinghel Ioan Meiu, slujitor la Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim, spune:

„1 Decembrie 2020, Sfântul Mormânt al Domnului, Ierusalim: vom aprinde o lumânare pentru întreg neamul românesc viu și adormit și pentru eroii neamului chiar aici, în Mormântul Domnului…”

Locurile de pelerinaj din Țara Sfântă sunt închise pentru pelerinii străini, dar nu și pentru monahii și monahiile din Țara Sfântă. Israelul și-a închis granițele pentru turiști, în încercarea de a controla răspândirea virusului SARS-Cov-2.

Astfel, serbarea Zilei Naționale a României s-a făcut în cerc restrâns anul acesta la Așezământul Românesc de la Ierusalim.

Foto credit: Așezământul Românesc de la Ierusalim

„Noi ne facem rânduiala de slujbă în continuare. De Ziua Națională am oficiat Sfânta Liturghie și rugăciunile speciale pentru poporul român. Este altfel decât în toți ceilalți ani, când pelerinii erau foarte numeroși în această perioadă”, a declarat Arhim. Teofil Anăstăsoaie.

„La Sfântul Mormânt ne-am închinat cu gândul ca Dumnezeu să ridice această încercare trimisă asupra lumii”, a adăugat el.

Luni, de Ziua Națională a României, în Israel s-a înregistrat un nou record de infecții cu noul coronavirus.

Anul trecut, România se afla pe locul 5 în topul țărilor din Europa care vizitează Israelul, devenind una dintre țările cu cea mai mare creștere în clasamentul numărului de turiști care ajungeau anual în Țara Sfântă.

Foto credit: Așezământul Românesc de la Ierusalim

Foto credit: Așezământul Românesc de la Ierusalim

Comentarii Facebook


Știri recente