O expoziție inedită dedicată compozitorului Ciprian Porumbescu va ajunge în mai multe orașe din țară

O expoziție organizată de Muzeul Bucovinei din Suceava și dedicată marelui compozitor Ciprian Porumbescu, va ajunge în mai multe orașe. Perioada acesteia a început cu 27 martie și va ține tot anul. 

„Ne dorim ca prin această expoziție să ajungem la cât mai mulți români și apoi peste hotare, pentru a vorbi lumii despre Ciprian Porumbescu, după 170 de ani – O viață, O epocă, Un ideal”, a transmis Niculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava.

Expoziția conține panouri cu text și imagini din bibliografia deţinută de muzeu despre aspecte din viaţa lui Porumbescu: copilăria şi primii ani de şcoală la Ilişeşti, perioada în care a fost elev la Suceava, lăutarii de la Stupca şi contactul cu filonul de inspiraţie creatoare, Serbarea de la Putna din 1871, perioada în care a fost student la Teologie şi Filosofie în Cernăuţi, Societatea studenţească „Arboroasa” şi temniţa habsburgică, Berta – o iubire imposibilă, pe­rioada studenţiei de la Viena, perioada în care a fost profesor de muzică la Braşov, premiera Operetei „Crai Nou”.

Expoziția este inclusă în calendarul de evenimente organizate de județul Suceava sub egida Anului Ciprian Porumbescu.

„Cu această expoziție, Ciprian Porumbescu va poposi încă o dată la Suceava și la Cernăuți, la Brașov și Timișoara, urmând a ajunge pentru început și la Sibiu, Alba Iulia, Craiova și București. De asemenea, o serie de exponate se vor afla pe durata întregului an în municipiul și județul Suceava”, a mai declarat vicepreședintele CJ Suceava.

Ciprian Porumbescu s-a născut la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, în familia preotului cărturar Iraclie Porumbescu.

Este autorul a peste 250 de lucrări muzicale, fiind considerat unul dintre cei mai mari compozitori români.

A murit la 6 iunie 1883, la nici 30 de ani, în localitatea Stupca, din județul Suceava, unde se află şi mormântul său.

Foto credit: monitorulsv.ro

Comentarii Facebook


Știri recente