„Vă mărturisesc că, după anii petrecuți în această lume, mi-aș dori să fiu înconjurat de cât mai mulți oameni care au trecut printr-o stare de dependență și care au luptat, au rupt lanțurile și au învățat să trăiască într-o abstinență senină. Disperarea celui care vine să îți ceară să-l ajuți, suferința, lupta, căderile și ridicările lui, transformarea întunericului din suflet în lumină, toate acestea nu pot decât să te smerească”, spune preotul Andrei Atudori.
Ultimele două decenii au însemnat pentru societatea românească un continuu și accelerat proces de schimbare; un fenomen însoțit, inevitabil, de frământări, căutări, încercări de adaptare la noi contexte. Privind înapoi, putem afirma că am plătit scump multe dintre lucrurile bune pe care le-am câștigat. Libertatea de exprimare a venit însoțită de exagerările care sufocă, de multe ori, ceea ce numim spațiu public. Libertatea de a alege ne-a demonstrat, în repetate rânduri, că suntem prea „cruzi” pentru a determina cu adevărat alegerile pe care ni le-am dori.
Libertatea de mișcare ne-a lăsat într-o țară cu câteva milioane de locuitori în minus, cu o populație din ce în ce mai îmbătrânită, copii crescuți de părinți „prin telefon” sau cu cele câteva sute de euro trimise lunar; cu depresii, chiar sinucideri și multe căsnicii dezbinate.
Greu de spus dacă acesta este „prețul corect” al lucrurilor bune pe care le-am câștigat în toți acești ani, dacă este o etapă prin care nu aveam cum să trecem altfel sau dacă ne-am lepădat, poate, cu o ușurință inexplicabilă, de toate lucrurile bune pe care le câștigaserăm anterior sau pe care le-am primit moștenire.
Biserica, nevoită să se adapteze din mers
La acest context dificil, marcat de schimbări extrem de adânci și rapide, Biserica Ortodoxă, la fel ca și alte componente ale societății, a fost nevoită să se adapteze pentru a face față noilor provocări. Iar noutatea acestor provocări a făcut ca multe lucruri sau direcții de acțiune să fie învățate din mers, adaptate, perfecționate, prin colaborarea cu specialiști din diferite domenii. Paralel, s-au făcut eforturi pentru pregătirea unui personal propriu, care să poată oferi servicii corespunzătoare de intervenție într-o cazuistică atât de diversă: de la prevenția avorturilor, fenomen ce a cunoscut o creștere uriașă în acești ani, la abandonul familial, excluziune sau marginalizare socială, acordarea de servicii medicale sau de consiliere persoanelor aflate în situații dificile.
„Acesta este golul”
Un exemplu în acest sens îl reprezintă munca desfășurată, de mai bine de 8 ani, de preoții și specialiștii Centrului „Sfântul Nicolae” din Iași. Aparținând de Fundația „Solidaritate și Speranță” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, acest centru desfășoară activități de consiliere și reabilitare a persoanelor dependente de alcool și alte droguri.
Dacă despre problema alcoolului nu putem afirma că este un fenomen recent care afectează societatea românească, deși statisticile arată că a sporit ca intensitate în ultimii ani, dependența de droguri, de pornografie, jocuri de noroc sau de internet, spre exemplu, sunt fenomene pentru care nu prea exista un antidot pregătit. De ce un astfel de centru la „umbra” Bisericii?
„Pentru că orice adicție, fie că vorbim de droguri sau comportamente adictive, nu este altceva decât rezultatul unei suferințe sufletești, a unui gol interior, pe care persoana dependentă caută să-l umple. Aici nu este vorba doar de un tratament medicamentos sau de niște proceduri standard care trebuie urmate pentru a scăpa de o boală. Vă dau un exemplu: în urmă cu ceva vreme, a venit la Centrul „Sfântul Nicolae” un domn care ne-a mărturisit că a ajuns, practic, să trăiască o viață dublă. În societate era privit și se manifesta ca un intelectual respectabil, un adevărat model de urmat, în timp ce acasă, pe fondul unui consum abuziv de alcool – pe care îl ascundea de ochii lumii – mărturisea că ajunsese să se comporte ca un tiran. În primele întâlniri pe care le-am avut în cadrul grupului de terapie, mă întreba obsesiv: Cine sunt eu? Spuneți-mi, cine sunt eu cu adevărat? Acesta este golul, aceasta este pierderea echilibrului și a reperelor pe care Dumnezeu ni le-a dăruit fiecăruia dintre noi”, explică preotul Andrei Atudori.
Este un preot tânăr, de 28 de ani, care a început să lucreze ca voluntar în acest centru încă din primul an de facultate, devenind apoi consilier pe probleme de adicție. În prezent, își desfășoară activitatea în cadrul Centrului de Incluziune Socială al Fundației „Solidaritate și Speranță”, care se ocupă de sprijinirea grupurilor sociale vulnerabile: persoane cu dizabilități, persoane foste dependente de droguri, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului, persoane aflate în detenție etc.
Minunea renașterii unui om
Ajutorul pe care a învățat să-l acorde semenilor cu probleme de dependență spune că l-a transformat ca om, arătându-i cele mai întunecate abisuri ale decăderii, dar și minunea renașterii unui om. „Vă mărturisesc că, după anii petrecuți în această lume, mi-aș dori să fiu înconjurat de cât mai mulți oameni care au trecut printr-o stare de dependență și care au luptat, au rupt lanțurile și au învățat să trăiască într-o abstinență senină. Nu vă pot descrie în cuvinte cum este un om care L-a regăsit și care L-a reprimit pe Dumnezeu în inima lui. Este un om renăscut, un om care învață din nou să vorbească, să relaționeze cu cei din jur, să fie recunoscător și să se bucure de fiecare clipă a vieții. Întâlnirile și experiențele acestea, de la disperarea celui care vine să îți ceară să-l ajuți, suferința lui, lupta, căderile și ridicările, până la transformarea întunericului din trup și suflet în lumină, toate acestea nu pot decât să te smerească. Sunt recunoscător că mi s-a dat prilejul să ajut și să mă bucur, totodată, de lucrarea atât de minunată a lui Dumnezeu în viața noastră”, spune preotul Andrei Atudori.
Un preot tânăr, absolvent de masterat și doctorand al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, care a învățat, pornind de la munca de voluntariat și însușindu-și, ulterior și o pregătire specializată, să ofere ajutor semenului aflat în suferință; unul dintre miile de brațe cu care Biserica luptă să refacă legăturile rupte cu rădăcinile acestui neam: credința în Dumnezeu și în valorile creștine. (Articol realizat de Bogdan Cronț și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 26 aprilie 2013)
