Nouă luni fără IPS Pimen: Pomenirea lui ne vindecă de durerea despărțirii

Părintele Arhiepiscop Pimen a fost pomenit duminică la Mănăstirea Sihăstria Putnei și la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.  S-au împlinit nouă luni de la plecarea sa la Domnul, iar pomenirea lui ne vindecă de durerea despărțirii, a spus Stareța Mănăstirii Voroneț la finalul slujbei oficiate de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.

Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Parastasului, apoi un Trisaghion la mormântul ierarhului.

„Veșnica pomenire nu doar Dumnezeu o face. Ține și de noi. Nu putem să facem pomenire veșnică, dar putem să contribuim ca această pomenire să se înveșnicească”, a spus ierarhul.

„Să le vorbim altora, care nu au știut, nu au cunoscut sau, din păcate, uită prea repede cine a fost cel care a trecut la Domnul: cum a fost, cum ne-a învățat, cum ne-a povățuit, ce ne-a lăsat și cum ar vrea el astăzi să fim noi.”

El a evocat personalitatea Arhiepiscopului Pimen: „Știți prea bine că nu îi plăcea Înaltpreasfințitului să fie lăudat. (…) Un bătrânel, cu barbă albă, cu haine întotdeauna curate, dar smerite. Nu ieșea cu nimic în evidență. Dacă cineva nu ar fi știut că el este Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ar fi zis că este un simplu călugăr.”

La rugăciunea de la Sihăstria Putnei au participat stareți și starețe din arhiepiscopie, reprezentanți de la Centrul Eparhial Suceava și numeroși credincioși.

„Este și o terapie să participi la aceste slujbe, ca să putem să ne vindecăm noi de despărțirea de cineva drag”, a spus Stavrofora Gabriela Platon, Stareța Mănăstirii Voroneț, într-o declarație pentru Trinitas TV.

Pomenirea de la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost oficiată de Arhimandritul Serafim Grigoraș, Starețul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, alături de părinții din obște.

Foto credit: Mănăstirea Putna

Comentarii Facebook


Știri recente