Noua Constituție a Conferinței Bisericilor Europene a fost adoptată la Budapesta

La Budapesta s-au încheiat, luni, 8 iulie 2013, lucrările celei de-a XIV-a Adunări Generale a Conferinței Bisericilor Europene (CEC). Cei aproape 200 de delegați, reprezentând trei mari familii confesionale (ortodocși, anglicani și protestanți) au avut dificila sarcină de a stabili o noua Constituție pentru organismul ecumenic, informează radiorenasterea.ro.

Pr. Prof. Viorel Ioniță, membru al delegație Bisericii Ortodoxe Române arată că noua Constituție „fixează și determină atât noi baze legale ale acestei organizații, cât și cadrul de desfășurare al activităților ei. Prin această schimbare s-a urmărit asigurarea unei dinamici mult mai flexibile a acestei organizații, cât și perspectiva integrării celor trei organisme, care până în prezent au activat alături unul de altul sub emblema organizației de la Geneva, anume Comisia Bisericile în Dialog, Comisia Biserică și Societate și Comisia Bisericilor pentru Migranți în Europa. Considerându-se că activitatea Conferinței Bisericilor Europene s-ar putea desfășura mai bine de la Bruxelles, adunarea de la Budapesta a hotărât ca această organizație să-și mute cartierul general în capitala Belgiei.”

Dezbaterile desfășurate pe parcursul mai multor zile au fost intense. „Adunarea de la Budapesta s-a confruntat cu mai multe dificultăți, mai ales că a trebuit să se concentreze asupra unor aspecte legate de constituție, care au consumat prea mult din timpul programat pentru discuții. De aceea mulți participanții au fost nemulțumiți de faptul că nu au avut la dispoziție un timp suficient pentru discuții cu caracter spiritual sau teologic. În final întrunirea și-a atins scopul, iar acum rămâne în datoria personalului organizației și a noului Comitet Central ales acum, ca și a tuturor Bisericilor din Europa, sarcina de a transforma „litera” fixată la Budapesta în „duh” de cooperare și reconsiliere în slujba păcii dintre popoarele acestui continent”, a spus părintele Viorel Ioniță.

Întâlnirea de la Budapesta a avut loc pe fundalul unei crize europene prelungite. În acest context Bisericile din întreaga Europa sunt invitate să își intensifice relațiile ecumenice pentru a întări respectul unora față de ceilalți ca frați și surori în Hristos. Conferința Bisericilor Europene se vrea o platformă de dialog și cooperare pentru Bisericile și organizațiile partenere de pe întregul continent. Această invitație este o reafirmare a misiunii CEC, anume aceea de mărturisi Evanghelia și a face misiune socială pentru oamenii din Europa și nu numai. Tocmai de aceea Bisericile Europene nu pot rămâne indiferente la problemele cu care se confruntă creștini și nu numai în Orientul Mijlociu sau din alte zone de conflict. La fel nici dificultățile provocate de criza economică și socială prelungită nu a rămas fără ecou.

La finalul Adunării a fost ales noul Comitet Central, din care face parte și IPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale.

Conferința Bisericilor Europene și-a început activitatea după cel de-al Doilea Război Mondial, cu scopul ca acestea să se poată sprijini reciproc. Prima Adunare Generală a avut loc în 1959, iar cinci ani mai târziu a fost adoptată Constituția, în 1964, la Bornholm. De atunci a crescut foarte mult și numărul membrilor și s-a îmbunătățit colaborarea cu Consiliul Conferințelor Europene a Episcopilor Romano-Catolici (CCEE). În timpul Conferinței de la Praga, în 1992, acest document fundamental a suferit ample revizuiri, devenind normativ în această formă pentru instituția ecumenică.

În 2009, la Lyon, Constituția a fost din nou revizuită, dar adâncirea continuă a crizei economice, dar și a celei spirituale, a impus adoptarea unei noi Constituții pentru căutarea împreună a unității Bisericii, pentru promovarea valorilor creștine în lume. Prin această Constituție, Conferința Bisericilor Europene își propune să facă mai vizibilă identitatea Bisericii într-o Europă din ce în ce mai secularizată, de a face mai puternic auzită vocea Creștinătății la nivel european.

Comentarii Facebook


Știri recente