Noi slujitori ai Domnului în Mitropolia Olteniei

Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, oficiază astăzi Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. În cadrul slujbei va primi Taina Hirotoniei întru diacon, pe seama Parohiei Căpinteni-Florești, din Protoieria Târgu Cărbunești, județul Gorj, tânărul teolog Marian Radu. În aceeași zi, IPS Mitropolit Irineu va face o vizită pastorală în orașul Târgu Jiu, după cum aflăm din Ziarul Lumina. Primul obiectiv va fi Biserica „Sfânții Apostoli” din municipiu, unde Mitropolitul Olteniei va săvârși Parastasul marelui sculptor și artist gorjean Constantin Brâncuși. După slujbă, IPS Irineu va merge la Muzeul Județean, unde va deschide lucrările Consfătuirii Generale a Asociației Studenților Creștin-Ortodocși (ASCOR), organizate de ascoriștii gorjeni.

A doua zi, în Duminica Lăsatului sec de brânză, IPS Mitropolit Irineu va săvârși Sfânta Liturghie la altarul Paraclisului mitropolitan „Madona Dudu” din Craiova. Cu acest prilej, va primi Taina Preoției diaconul Marian Radu, iar teologul Răzvan Samfira va fi hirotonit întru diacon pe seama Parohiei „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Calafat, Protoieria Băilești, județul Dolj.

Comentarii Facebook


Știri recente