Noi sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe a Bulgariei

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei, în şedinţa sa de lucru din 9 iunie 2017, a decis introducerea de noi sfinţi în calendarul din 2018.

Este vorba de Sfântul Raiko Shumenski (14 mai), Sf. Ier. Luca, Arhiepiscopul Crimeei (11 iunie) şi Sf. Siluan Athonitul (24 septembrie).


Sfântul Luca al Crimeei s-a născut în anul 1877, în orașul Kerci din Crimeea, din părinți dreptcredincioși, primind la botez numele de Valentin. De mic a primit o aleasă învățătură, apoi a studiat la Kiev, mai întâi la Academia de Arte Frumoase, apoi la Facultatea de Medicină. Atât în vremea războiului ruso – japonez (1904-1905), cât și în timpul Primului Război Mon­dial (1914-1917), Sfântul s-a ofe­rit ca voluntar, îndeplinind misiunea de chirurg în mai multe spitale din Rusia. În anul 1916, și-a susținut doctoratul, apoi s-a hotărât să-și publice experiențele medicale într-o carte numită Eseu despre chirur­gia infecțiilor septice, în care pre­zenta pentru prima dată infor­mații de mare importanță, care aveau să aducă salvarea multor vieți omenești. În anul 1906 tânărul Valentin s-a căsătorit cu Ana, însă o boală incurabilă a pricinuit moartea timpurie a soției sale, astfel încât Sfântul a rămas singur cu cei patru copii ai lor. După venirea la putere a stăpânirii atee în Rusia, în anul 1917, medicul Valentin, stabilit la Tașkent, nu a încetat a-și ma­nifesta public credința ortodo­xă. De aceea, ierarhul locului l-a chemat să slujească Bisericii, încredințat de faptul că aceasta este misiunea și calea ce îl așteaptă, doctorul Valentin a acceptat fără nicio reținere hiro­tonia în preot, în anul 1921. În scurt timp, a primit și tunderea în monahism, luând numele de Luca. În anul 1923, la cererea credincioșilor, a fost hirotonit arhiepiscop de Tașkent. La scurt timp a fost însă întemnițat, urmând un lung șir de 11 ani de pribegie și suferințe în închiso­rile comuniste. Fiind un chirurg vestit, episcopul Luca a primit aprobarea de a opera în spitalele din închisorile prin care a fost purtat. Fiecare operație începea i și se termina cu o rugăciune către Maica Domnului, iar curățarea trupului cu iod, spre dezinfectare, Sfântul o făcea în semnul crucii. În anul 1946, reabilitat chiar de prigonitorii săi, datorită faimei sale în întreaga lume, Sfântul Luca a fost numit arhiepiscop de Simferopol și Crimeea. Acolo a reînviat credința și viața duhovnicească. Predicile lui erau ascultate, pe lângă credincioșii de rând, de studenți, intelectuali și chiar de oameni având altă credință.

Sfântul nu s-a temut niciodată în cuvântările sale a condamna ateismul. La bătrânețe, Sfântul și-a pierdut cu totul vederea. Despre aceasta însă, el spunea: Cel ce și-a închinat viața Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumina la fel cu cea de pe Tabor. Sfântul Luca al Crimeei a adormit în Domnul la data de 11 iunie 1961.

Fiind cinstit ca un nou doctor fără de arginți și făcător de minuni, Ierarhul și medicul Luca a fost canonizat în anul 1996. Sfintele lui moaște au fost așeza­te în Catedrala Sfânta Treime din Simferopol, unde săvârșesc tămăduiri minunate.

În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său și în calendarul Bisericii noastre, cu zi de pomenire în 11 iunie.

O parte din moaștele sale se află și în țara noastră la Paraclisul Institutului National de Endocrinologie C.I. Parhon, precum şi în Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, Bucureşti.

*

Sfântul Cuvios Siluan s-a născut în anul 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, alcătuită – pe lângă părinți – din cinci băieți și două fete. El a primit la botez numele de Simeon. Tatăl lui, un om plin de credință, blândețe și înțelepciune, i-a fost cea dintâi pildă de viaţă creştină. Încă de mic copil, Simeon și-a pus în gând ca, atunci ,,când va fi mare, să-L caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viața sfântă și minunile săvârșite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus din acea vreme), tânărul Simeon și-a dat seama că ,,dacă există Sfinți, înseamnă că Dumnezeu e cu noi și n-am nevoie să străbat tot pământul ca să-L găsesc.” La vârsta de 19 ani, Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, a simţit o schimbare lăuntrică și dorinţa pentru viața monahală, dar tatăl său i-a cerut să facă întâi stagiul militar. Această stare de har a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros și chipeş, a început să ducă o viață asemenea celorlalți tineri de vârsta lui.

Dotat cu o fire robustă și cu mare forță fizică, el a trecut prin multe ispite ale tinereții; într-o zi l-a lovit pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia a rămas în viață. În vâltoarea acestei vieți de păcat, prima chemare la viața monahală a început să se stingă. Într-o zi, însă, a fost trezit dintr-un coșmar de glasul blând al Maicii Domnului, care i-a povăţuit sufletul tulburat. Până la sfârşitul vieții, Cuviosul Siluan i-a mulțumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa. Această a doua chemare, cu puțin timp înaintea serviciului militar, a avut un rol hotărâtor în alegerea căii pe care avea să meargă. Simeon a simțit o adâncă rușine pentru trecutul său și a început să se pocăiască fierbinte înaintea lui Dumnezeu. Şi-a îndeplinit serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Soldat conștiincios, cu o fire pașnică și purtare ireproșabilă, a fost foarte prețuit de camarazii săi. Dar gândul său era mereu la pocăință, la Sfântul Munte Athos, unde trimitea uneori pomelnice și donaţii. În timpul serviciului militar, sfaturile sale au salvat de la destrămare tânăra familie a unui soldat căzut în ispite. Puțin înainte de eliberare, s-a dus să ceară binecuvântarea Sfântului preot Ioan din Kronștadt († 20 decembrie 1908), dar, negăsindu-l, i-a lăsat o scrisoare. Întors în cazarmă, Simeon a simţit însă puterea rugăciunii Sfântului. Ajuns mai apoi acasă, a plecat îndată spre Muntele Athos, numit şi ,,Grădina Maicii Domnului”. În vârstă de 26 de ani, el a intrat în Mănăstirea rusească a Sfântului Mucenic Pantelimon, numită și Russikon.

Cunoscând tradiția atonită: rugăciunea la chilie, lungile slujbe în biserică, posturi, privegheri, deasa mărturisire și împărtăşire, citirea, munca și ascultarea – fratele Simeon a primit negrăită bucurie mai ales din rugăciunea lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, a dobândit – ca un dar neprețuit – rugăciunea inimii, ce se rostea de la sine, fără încetare. Lipsit de experiență, tânărul frate i-a împărtăşit această trăire unui monah neiscusit, care, prin cuvintele lui, i-a adus ispita mândriei, iar Simeon a căzut pradă unor încercări sufleteşti. După 6 luni de sfâșieri lăuntrice, într-o după-amiază, cuprins de deznădejde, s-a dus la Vecernie în paraclisul Sfântului Ilie și, abia șoptind „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, a avut o vedenie. Atunci, în dreapta ușilor împărătești, în locul icoanei Mântuitorului, L-a văzut pe Iisus Hristos Cel Viu. Întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Duhului Sfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea la cer. Câteva zile după arătarea lui Hristos, Cuviosul a trăit o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp. Într-o zi de sărbătoare, același har l-a cercetat a doua oară, dar cu mai puțină intensitate, după care treptat lucrarea sa simțită a început să slăbească; iar el se străduia să păstreze în sine adânca pace a lui Hristos. Păstrându-și ascultarea de iconom (responsabil administrativ) al mănăstirii cu peste 2.000 de viețuitori, a sporit şi mai mult în rugăciune.

A început pentru el o lungă perioadă, de 15 ani, de alternări continue între cercetări ale harului și părăsiri însoţite de atacuri demonice. După 15 ani de la prima arătare a Domnului Hristos, într-o înfricoșătoare noapte de luptă spirituală împotriva demonilor, Siluan, descurajat, cu inima îndurerată, s-a rugat fierbinte. Atunci a auzit glasul Domnului: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”. „Doamne, a zis Siluan, învață-mă ce să fac pentru ca sufletul meu să ajungă smerit”. Și, în inima sa, a primit acest răspuns de la Dumnezeu: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui.” Începând din acel moment sufletul său a înțeles că locul de bătălie împotriva răului se găsește în inima noastră; că rădăcina ultimă a păcatului stă în mândrie – care-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu și cufundă lumea în nenorociri și suferințe; mândria – această adevărată sămânță a morții care face să apese asupra întregii omeniri întunericul deznădejdii. De atunci înainte, Cuviosul Siluan s-a străduit, din toate puterile sufletului, pentru a dobândi smerenia lui Hristos: deşi „se socotea nevrednic de Dumnezeu, totuşi, fiind sigur de iubirea Domnului său, stătea în chip înțelept pe marginea adâncului, dar nu deznădăjduia”.

Timp de încă 15 ani, Cuviosul Siluan a urmat această cale duhovnicească. Harul nu l-a mai părăsit ca mai înainte, iar el a început să înțeleagă marile taine ale vieții duhovnicești. Puțin câte puțin, în rugăciunea sa a cuprins şi pe cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu. Duhul Sfânt îi îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru „întreg Adamul” – iubirea lui Hristos pentru toată omenirea. Aceeași iubire îl îndeamnă pe Siluan să-și aștearnă în scris experiența interioară, necunoscută aproape cu totul de confrații săi monahi. În această perioadă a vieții sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie Saharov († 11 iulie 1993), cel care avea să publice însemnările sale, şi-i devine ucenic. Sfârșitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fost la fel de blând, liniștit și smerit ca întreaga sa viața de călugăr. După o scurtă suferință, de 8 zile, împărtăşit cu Sfintele Taine, adâncit în rugăciune, se stinge ușor – fără ca vecinii de infirmerie să audă ceva – între orele 1-2 din noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce în paraclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Prin viața sfântă și însemnările Părintelui Siluan Athonitul, Hristos a reamintit omenirii, strivite de absurditatea experiențelor moderne, de durere și deznădejde, ceea ce ne-a spus în Sfânta Evanghelie: ,,Învăţaţi-vă de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”(Matei 11, 29).

Cuviosul Siluan a fost trecut în rândul Sfinţilor de Patriarhia Constantinopolului în anul 1987 şi este cinstit în ziua adormirii sale, la 24 septembrie. O parte din moaştele sale se găseşte la biserica paraclis universitar Sfântul Nicolae-Ghica (Rusă) din Bucureşti.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente