Noi activități la Centrul de tineret Reșița Montană

La Centrul de tineret Reșița Montană din cartierul muncitoresc al municipiului de pe Bârzava a avut loc luni, 4 martie, o întâlnire cu copiii care participă la activitățile centrului. La întâlnire au fost prezenți, pe lângă coordonatorii centrului, și voluntarii care se implică în activități, preoții de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Reșița, în incinta căreia funcționează centrul, precum și inspectorul pentru activități cu tineretul al Episcopiei Caransebeșului, Mihai Ciucur, după cum informează „Ziarul Lumina”.

În prima parte a întâlnirii s-au prezentat concluziile la finalul atelierului de mărțișoare confecționate prin tehnica quilling și s-a discutat despre participarea copiilor la activitățile centrului. De asemenea, s-au purtat discuții interactive pe marginea activităților existente, dar și despre activitățile care vor urma. Georgiana Ciucur, coordonatoarea centrului, a prezentat copiilor o activitate nouă care va fi implementată în centru chiar de luna aceasta, și anume confecționarea de icoane din semințe. Este vorba de o tehnică inedită, experimentată deja în taberele de creație organizate de episcopie. Totodată, le-a fost prezentată copiilor intenția de a organiza o manifestare închinată mamei creștine la praznicul Bunei Vestiri, la care sunt invitate mamele tuturor copiilor participanți la activitățile centrului. „Copiii au primit foarte bine aceste două inițiative și am trecut imediat la stabilirea detaliilor atât în ceea ce privește confecționarea icoanelor, cât și în legătură cu serbarea închinată mamei creștine. Acest din urmă eveniment va fi ceva inedit și va constitui, pe lângă bucuria făcută mamelor, și un prilej pentru noi de a cunoaște mai bine familiile copiilor care vin în centrul nostru”, a subliniat Georgiana Ciucur, coordonatoarea centrului.

În cea de-a doua parte a întâlnirii, cei prezenți au vizionat un film sub forma unei pilde al cărei mesaj a fost, mai apoi, diseminat și discutat cu copiii. Discuția, moderată de inspectorul din partea Centrului eparhial, însoțit de părintele Borislav Tasici și părintele Cristian Manole de la parohia reșițeană, a avut în centrul său rugăciunea, aceasta fiind și tematica pildei prezentate. Copiii au manifestat deschidere în înțelegerea corectă și concretă a felului în care trebuie să ne rugăm, iar la final, împreună cu organizatorii, au stabilit ca discuția pe această temă să continue în cadrul unei viitoare întâlniri. „Întâlnirea de azi a avut, pe de o parte, rolul de a întări lucrarea cu tinerii, care se desfășoară aici, dar a fost în același timp un moment de bilanț în care am evaluat activitățile derulate aici începând cu luna ianuarie și am proiectat, împreună cu reprezentanții centrului, altele noi.

Ne-am bucurat să găsim aici un număr mare de copii entuziaști și dornici de a învăța lucruri frumoase în tinda bisericii, dar și un număr mare de cadre didactice și studenți voluntari care se implică în activități din dragoste pentru copii și pentru Biserică”, a precizat Mihai Ciucur, inspector pentru activități cu tineretul. Centrul de tineret Reșița Montană și-a deschis porțile la finele lunii ianuarie a acestui an și desfășoară activități cu caracter duhovnicesc, artistic și educativ, la care participă aproximativ 30 de copii cu vârste între 6 și 14 ani din cartierul Muncitoresc al Reșiței, în cadrul unei frumoase colaborări a Centrului eparhial cu Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din municipiu.

Comentarii Facebook


Știri recente