Nepsis Italia a organizat un campionat de fotbal între parohii

În perioada octombrie 2023 – februarie 2024, Nepsis Italia a organizat la Roma un turneu de fotbal dedicat echipelor din parohiile românești din regiunea Lazio.

Tunerul de fotbal „Nepsis Cup”, aflat la prima ediție, a reunit echipe din șase comunități românești, printre care:  Parohia „Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul” – Trullo; Parohia „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” – Rignano Flaminio; Parohia Roma 14 „Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare”- Torre Angela; Parohia Roma 3 „Înălțarea Sfintei Cruci” – Lucio Sestio; Parohia Roma 9 „Zămislirea Maicii Domnului” – LA Rustica; Parohia Roma 5 „Intrarea Domnului în Ierusalim” – Ostia.

„A fost primul dintr-o serie de proiecte cu care sperăm să aducem tinerii mai aproape unii de alții și de Hristos, cultivând pasiunea pentru sport și prietenia”, au transmis reprezentanții Nepsis Italia.

„S-au născut noi prietenii care vor dura în timp și de asemenea posibilitatea de a crea noi colaborări și de a face noi proiecte”, a declarat Maria Magdalena Zaharie, Responsabil al Departamentului Cultural, pentru Basilica.ro

Competiția a fost organizată la unul dintre centrele sportive din apropierea Parohiei Roma 3 și s-a încheiat în data de 3 februarie. Câștigătoare a fost echipa Parohiei „Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul” din Trullo.

De asemenea, au existat premii și pentru cei mai buni jucători ai competiției.

„Am rămas foarte impresionat de faptul că o grupă de tineri de vârsta mea s-au mobilizat și organizat într-un așa fel încât să poată să gestioneze cu brio toți tinerii participanți al Campionatului”, a declarat Gavril Chitic-Dumitru, membru al asociației Nepsis Italia și căpitanul echipei câștigătoare de la Parohia „Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul” – Roma Trullo.

Foto credit: Nepsis Italia

Comentarii Facebook


Știri recente