München | Serbare de sfârșit de an școlar în Parohia „Nașterea Domnului”

În 23 iulie 2017, după Sfânta Liturghie, copiii și tinerii Școlii parohiale a Parohiei Nașterea Domnului din München au prezentat un scurt program artistic, la sfârșit de An școlar. La final, copiii au primit Diplome de participare și cărți cu un conținut religios, specifice vârstei lor.

Slujba a fost oficiată de Pr. paroh Alexandru Nan, iar răspunsurile au fost date de corul Armonia al Parohiei. În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit mulți copii, tineri și credincioși adulți, după pregătirea necesară.

Programul artisitic de după slujbă a fost susținut de copiii și tinerii celor două grupe care funcționează în Parohie și câțiva copii ai Școlii de Limbă și Cultură română din nordul München-ului. Colaborarea cu Școala de Limba și Cultura română din München a început în urmă cu doi ani de zile, Școala parohială fiind considerată filiala München-Centru a acestei școli.

Părintele Alexandru Nan le-a mulțumit tuturor celor implicați în proiect, copiilor și tinerilor pentru participare, cadrelor didactice pentru implicare și, nu în ultimul rând, părinților pentru efortul făcut un an de zile prin aducerea copiilor la Școala parohială.

În vremea noastră fiecare părinte își dă toată silința să instruiască pe copiii lui în meserii, în arte, în știință, în oratorie, dar nici unul nu se interesează cât de puțin să educe sufletul lor. Nu încetez a vă ruga cu lacrimi și a vă cere ca, înainte de toate celelalte, să dați copiilor voștri o bună educație. Dacă-ți iubești copilul, arat-o prin educația pe care i-o dai. Îndemn al Sf. Ioan Gură de Aur (+407)

Comentarii Facebook


Știri recente