Mucenicul Haralambie este cel mai longeviv sfânt cunoscut, considerat între sfinții tămăduitori pe care Patriarhia Română îi comemorează în 2024.

Asia Mică a începutului de secol 3 a fost uluită, pe de o parte, de minunile pe care le-a făcut, iar pe de altă parte, de torturile la care a rezistat acest mucenic la vârsta sa de peste 113 ani (sau chiar 115, după unii).

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, pe care Biserica îl pomenește în fiecare an în data de 10 februarie, a fost preot în Cetatea Magneziei din Asia Mică (în Turcia de astăzi), la finalul secolului 2 și începutul secolului 3.

Pentru puterea și zelul cu care propovăduia credința creștină, a ajuns în atenția proconsulului Lucian al Magneziei. Acesta l-a arestat și i-a poruncit să se închine idolilor.

În urma refuzului categoric al preotului Haralambie, Lucian a dat ordin ca acesta să fie torturat până când se va conforma.

Torționarii săi au folosit un instrument cu care i-au jupuit pielea de pe corp, i-au rupt carnea cu cârlige de fier și l-au supus la multe chinuri inimaginabile.

„Mulţumesc vouă, fraţilor, că, strujind trupul meu cel vechi şi bătrân, m-aţi înnoit, îmbrăcându-mi sufletul cu haina cea nouă a suferinţelor pentru Hristos”, spunea sfântul în acest timp.

Și-a vindecat torționarul

La un moment dat, proconsulul însuși, cuprins de mânie, a luat instrumentele de tortură și a încercat să-l rănească, dar deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie. Disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze. Sfântul Haralambie s-a rugat pentru Lucian, care s-a vindecat pe loc.

La vederea minunii, Proconsolul Lucian și mulți dintre cei prezenți au trecut la creștinism. De asemenea, a oprit persecutarea creștinilor din provincia pe care o guverna, intenționând să-i raporteze împăratului toate cele întâmplate.

Între timp, Haralambie a făcut numeroase minuni, ca vindecarea unor bolnavi, redarea vederii unui orb, și chiar și învierea unor morți. Faptele preotului Haralambie au ajuns în atenția împăratului roman Septimiu Sever, care a trimis soldați să-l ducă în fața sa, la Antiohia.

Odată ajuns în Antiohia, soldații împăratului l-au supus la noi torturi: i-au înfipt un piron de fier în trup, i-au ars fața și i-au jupuit pielea, însă Haralambie se vindeca în chip minunat, prin darul lui Dumnezeu.

Toți se făceau creștini

Împăratul, uimit, a vrut atunci să-l pună la încercare pe Haralambie: a adus o persoană care era posedată de un duh rău timp de 35 de ani, pentru a vedea dacă Haralambie ar putea alunga acest demon.

Sfântul, cu harul lui Dumnezeu, a făcut și această minune iar împăratul a exclamat: „Cu adevărat, mare este Dumnezeul creștinilor!”. La fel, împăratul a adus în fața lui corpul unui tânăr care murise cu trei zile în urmă, iar acesta a înviat după rugăciunea făcută de Haralambie.

Văzând toate acestea, mulți oameni au început să creadă în Hristos Mântuitorul. Chiar și fiica împăratului, Galinia, a trecut la creștinism.

Prefectul Crispus l-a îndemnat pe împărat să-l ucidă cât mai repede pe Haralambie, pentru a stăvili astfel răspândirea creștinismului în provincia Antiohia. La noul refuz al sfântului mucenic de a se închina zeilor păgâni, împăratul a dat ordin să i se zdrobească gura cu pietre și să i se ardă barba, dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi.

În cele din urmă, la insistențele prefectului Crispus, împăratul a pronunțat sentința de condamnare la moarte a lui Haralambie, prin decapitare. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Fiica împăratului, Galinia, a îngropat trupul martirului cu multă cinste.

Citește Acatistul Sfântului Haralambie.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu