Diaspora

Momente de bucurie duhovnicească în Parohia Sf. Panteleimon din Roma

basilica.ro
Momente de bucurie duhovnicească în Parohia Sf. Panteleimon din Roma

În dimineața zilei de 27 iulie 2012, cu ocazia sărbătoririi sfântului Panteleimon, s-a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în noul sediu al Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Panteleimon, mare mucenic și tămăduitor”, din Roma, după cum informează site-ul episcopia-italiei.it.

La această sărbătoare, au răspuns invitației părintelui paroh Augustin Gheorghiu mai mulți preoți din Roma și împrejurimi. Astfel, s-a slujit în sobor de 7 preoți și doi diaconi: împreună cu părintele paroh, au slujit pr. protopop Nicu Voinea de la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci – Roma, pr. ierom. Antony Sevriuk de la Parohia Ortodoxă Rusă Sf. Ecaterina din Roma, pr. ierom. Ștefan de la schitul Sf. Ilie – Rignano Flaminio, pr. Gabriel Apopei de la parohia Sf. Ierarh Silvestru al Romei – Rocca di Papa, Pr. Lucian Vasilache de la parohia Sf. Cuvios Ioan de la Prislop – Marcellina, Pr. Ionuț Niculescu (care înlocuiește pe perioada concediului pe pr. Marian Jianu) de la Parohia Cuviosul Antonie de la Iezerul Vâlcea – Lavinio, și diaconii Vasile de la Parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Roma și Daniel de la Lavinio. La sfârșit, s-au făcut fotografii de grup cu preoții și cei aproximativ cincizeci de credincioși, imortalizând prima sărbătorire a Sfântului Panteleimon în noul lăcaș de cult. Cu toții au participat apoi la agapă – masă dragostei frățești oferită de credincioșii parohiei noastre pentru preoții și credincioșii participanți la sărbătoare.

Protosul Sfintei Liturghii a fost părintele protopop Nicu Voinea, care a predicat evidențiind din viața Sfântului Panteleimon dragostea sa pentru Hristos și pentru aproapele.

Părintele paroh Augustin Gheorghiu a mulțumit fraților preoți și a dăruit o icoană fiecărui părinte și diacon participant – o copie a icoanei pictate a Sfântului Panteleimon care se găsește în biserică.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5