Diaspora

Moaștele Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu au ajuns pentru prima dată în Episcopia Europei de Nord

Moaștele Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu au ajuns pentru prima dată în Episcopia Europei de Nord
Foto creditFacebook / Emil Nedelea Cărămizaru

Clerici și credincioși de mai multe naționalități din Episcopia Europei de Nord au participat, în perioada 9–11 octombrie, la Zilele Sfântului Constantin Brâncoveanu. Cu acest prilej, un fragment din moaștele Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu a fost adus în pelerinaj pentru prima dată în această eparhie.

Sfântul odor, adus de la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din București, a fost însoțit de părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Vineri seară, moaștele au fost așezate spre închinare în Biserica Parohiei Ortodoxe Române din Vejle–Kolding, Regatul Danemarcei, unde este preot paroh Maius-Marcel Coisin.

Sâmbătă, în biserica aceleiași parohii, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, a oficiat Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, l-a hirotonit diacon pe Ioan-Adrian Lungu și i-a acordat darul preoției diaconului danez Patrick Thybo. Pe tot parcursul slujbelor, credincioșii s-au putut închina la sfintele moaște.

Zilele Sfântului Constantin Brâncoveanu la Vejle

În după-amiaza aceleiași zile s-a desfășurat cea de-a patra ediție a „Zilelor Sfântului Constantin Brâncoveanu”, organizată la Vejle–Kolding de Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Europei de Nord.

Au participat familii, copii, tineri și credincioși din comunitățile românești din Regatele Danemarcei, Suediei, Norvegiei precum și din Germania și România.

Un moment deosebit l-a constituit turneul caritabil de minifotbal, prin care participanții au îmbinat bucuria întâlnirii și a prieteniei cu grija concretă față de aproapele, fondurile strânse fiind destinate pentru operația lui David, un băiețel de opt ani din comunitate. Meciurile au fost arbitrate de Alexandru Tudor.

Hram la Aarhus

Duminică, evenimentele duhovnicești au culminat cu Sfânta Liturghie oficiată  de Părintele Episcop Macarie în Biserica Parohiei Ortodoxe Române din Aarhus, Peninsula Iutlanda, care și-a cinstit anticipat ocrotitoarea, pe Sf. Cuv. Parascheva.

Din sobor au făcut parte Părintele Emil Nedelea Cărămizaru și Părintele Mihai Radu Crăciunescu, parohul român din Aarhus. Cu acest prilej, Părintele Episcop Macarie l-a botezat pe David-Serafim, primul copil din familia tinerilor părinți Gheorghe și Simona-Gabriela Lungu.

„O rugăm pe Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu să ne ajute să fim plini de curaj asemenea ei și rugăm întreaga familie a Sfinților Brâncoveni să ne ajute, fiindcă, dacă odinioară ei au apărat dreapta credință în vremuri de primejdie, ei ne cheamă astăzi să păstrăm dreapta credință în vremuri de tulburare”, a spus Preasfințitul Părinte Macarie.

„Dacă ei, odinioară, L-au mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos în fața sabiei, ne cheamă să-L mărturisim și noi în fața unei lumi care dorește să trăiască fără Dumnezeu. Așadar, preaiubiții mei, să avem curajul mărturisirii Sfinților Brâncoveni și să fim luminători asemenea lor.”

Pe parcursul programului liturgic de la Aarhus, pelerinii au putut cinsti moaștele Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu.


Evenimentele au fost organizate în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar în Patriarhia Română.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5