Moaștele Sfântului Calinic de la Cernica poposesc la prima biserică bucureșteană pusă sub ocrotirea lui

Moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica sunt aduse miercuri spre închinare la parohia bucureșteană „Sfântul Calinic de la Cernica-Titan”. Biserica parohială, prima din Capitală dedicată sfântului, o are ocrotitoare și pe Sf. Cuv. Parascheva.

Moaștele sfântului sosesc miercuri de la Mănăstirea Cernica la ora 17:00, când vor fi oficiate slujba Vecerniei unită cu Litia și Acatistul Sfintei Parascheva de la Iași.

Joi, de la ora 07:30, vor fi oficiate Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitori.

Vineri, sâmbătă și duminică, programul slujbelor va fi asemănător, în după-amiaza ultimei zile urmând a avea loc o procesiune cu moaștele Sfântului Calinic, acestea întorcându-se apoi la Mănăstirea Cernica.

Biserica parohiei, situată pe  strada Câmpia Libertății nr. 62 din Capitală, a fost pusă sub ocrotirea Sf. Ier. Calinic de la Cernica în 1955, anul canonizării sale.

În sfântul locaș sunt păstrate două racle cu veșminte care au acoperit moaștele Sf. Calinic de la Cernica și cele ale Sf. Cuv. Parascheva de la Iași.

Foto credit: Facebook / Biserica Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica-Titan

Comentarii Facebook


Știri recente

FOTO | Toamna în București – 2021

Vă prezentăm o serie de fotografii care să vă încurajeze să vizitați și să vă bucurați de locuri frumoase din București: Mănăstirea Stravropoleos, Grădina Cișmigiu, Parcul Izvor – Paraclisul CMN – Catedrala Națională. Foto credit:…