Moaştele Sf. Efrem Cel Nou vor fi aduse spre închinare credincioşilor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului

Sfântul Efrem

Moaştele Sfântului Cuvios Efrem cel Nou de la Reşedinţa Patriarhală vor fi aduse vineri, 11 noiembrie 2016, spre închinare credincioşilor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

Anul acesta, credincioşii prezenţi la slujbele oficiate cu prilejul hramului paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (închinat Sfântului Ioan Gură de Aur) vor putea aduce cinstire şi unui fragment din moaştele Sfântului Cuvios Efrem cel Nou. Acestea vor fi aduse, vineri 11 noiembrie, spre închinare credincioşilor, de la Paraclisul Reşedinţei Patriarhale. Ceremonia de primire a moaştelor va avea loc începând cu ora 17:00. În continuare, de la ora 18.00, va fi oficiată Slujba Sfântului Maslu de obşte.

Programul detaliat al evenimentelor organizate cu ocazia celui de-al treilea hram al paraclisului (Sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur), ce se vor desfășura în perioada 11 – 13 noiembrie 2016, poate fi urmărit aici:

Sfântul Ioan Gură de Aur va fi sărbătorit la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului – Basilica.ro

Concert de pricesne și cântări bisericești

Ca un prinos de cinstire adus Sfântului Ioan Gură de Aur, cu o zi înainte de hram, sâmbătă, 12 noiembrie 2016, începând cu orele 14:00, preoții slujitori ai locașului de cult din apropierea Catedralei Mântuirii Neamului oferă tuturor credincioșilor posibilitatea de a participa la un concert de cântări bisericești.

Concertul va fi suţinut de Grupul de interpreţi din Săliştea – Maramureş.

Concert de pricesne și cântări bisericești la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului – Basilica.ro

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului adăposteşte un fragment din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, precum şi o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Prodromița de la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Paraclisul mai poartă hramurile Învierea Domnului și Icoana Maicii Domnului – Prodromița.

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou – Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente