Moaştele Sf. Calinic de la Mănăstirea Cernica vor fi duse în Parohia Boltaşu

Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Calinic de la Mănăstirea Cernica va fi dusă în Parohia Boltaşu din comuna ilfoveană Ştefăneştii de Jos.

Credincioşii îi vor putea aduce cinstire Sfântului Calinic în perioada 8-9 septembrie.

Parohia Boltaşu este situată pe Șoseaua Ștefănești nr. 250.

Sfântul Calinic s-a născut la Bucureşti, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinţi români, temători de Dumnezeu, şi a primit la Sfântul Botez numele de Constantin.

Când avea vârsta de 20 de ani (1807), tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, şi-a îndreptat paşii către mănăstirea Cernica, unde a fost primit cu dragoste părintească de către stareţul Timotei, care era ucenic al Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, şi care l-a învăţat Rugăciunea lui Iisus şi ascultarea. Mai multe detalii din viaţa Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica sunt disponibile aici.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente