Moaștele Sf. Antonie de la Iezer în Cetatea Severinului

Miercuri, 8 mai, începând cu ora 17.00, credincioșii mehedințeni sunt așteptați la Catedrala Episcopală din Dr. Tr. Severin să se închine preacinstitelor moaște ale Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu, Redactor știri Episcopia Severinului și Strehaiei.

Racla cu sfintele moaște va fi adusă de la Schitul Iezer din jud. Vâlcea de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În jurul orei 17.00, preacinstitele moaște ale Sfântului Antonie de la Iezer vor fi întâmpinate de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

La ora 18:00 va fi săvârșită slujba Vecerniei. Credincioșii se pot închina sfintelor moaște până în după-amiaza zilei de 9 mai.

Joi, 9 mai, de la orele 9.30, pe esplanada din fața Catedralei Episcopale, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință, ocrotitorul Severinului și al Catedralei Episcopale.

Din soborul de ierarhi ai Sfântului Sinod, condus de ÎPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei vor face parte: ÎPS Teodosie-Arhiepiscopul Tomisului, PS Lucian-Episcopul Caransebeșului, PS Nicodim-Episcopul Severinului și Strehaiei, PS Sebastian-Episcopul Slatinei și Romanaților, PS Gurie-Episcopul Devei și Hunedoarei și PS Emilian Lovișteanul-Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Comentarii Facebook


Știri recente