Mitropolitul Visarion Puiu, ctitor al Așezământului Românesc din Ierusalim

La consfătuirea din 15 aprilie 1931, Episcopul Visarion al Hotinului, conducătorul delegației, a rostit următoarea cuvântare:

„În mulțimea de închinători veniți să vadă slujbele ce se săvârșesc cu atâta strălucire în Sfânta Cetate a Ierusalimului, cu prilejul luminatelor zile ale Învierii Domnului din acest an, suntem și noi, sosind din una din cele mai depărtate eparhii ortodoxe, de la granița de est a României, unde Ortodoxia se mărginește, de o parte, cu credințele creștine despărțite de Ortodoxie, iar de alta, cu haosul sufletesc în care se găsește poporul rus, care alcătuia odinioară o podoabă și un sprijin al credinței ortodoxe, iar astăzi este zdruncinat de cumplite prigoniri păgâne. Venim din România, țară creștină ortodoxă, care în trecutul ei are atâtea frumoase legături cu Sfânta Cetate a Ierusalimului.

Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente