Mitropolitul Teofan și mii de oameni l-au condus pe ultimul drum pe un îndrăgit preot botoșănean

Aproximativ două mii de persoane, multe înlăcrimate, au umplut luni biserica și curtea Parohiei Izvorul Tămăduirii din Botoșani, pentru a asista la slujba de Înmormântare a parohului lor, Părintele Ioan Alupoaiei.

Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei împreună cu Arhim. Ioan Harpa, exarhul mănăstirilor din zona Botoșanilor, și cu un sobor de clerici din Arhiepiscopia Iașilor.

„Părintele Ioan a plecat dintre noi mai devreme decât gândirea noastră ar cuprinde o asemenea plecare. Pentru că numărul anilor nu era cel socotit de rațiunea noastră ca cineva să plece din această lume”, a spus Mitropolitul Teofan.

„Însă cel mai adesea gândul nostru nu se potrivește cu firul vieții și mai ales nu se potrivește cu gândul lui Dumnezeu, care ia din rând acolo unde te aștepți mai puțin.”

„Nu știm noi ce gând a avut Domnul cu Părintele Ioan. Încercăm să înțelegem, dar mintea noastră se oprește undeva. Dumnezeu are planul său din veșnicie. Chiar din veșnicie pentru fiecare”, a continuat Înaltpreasfinția Sa.

„Viața Părintelui, deși scurtă sub o logica omenească, a fost o viață plină, a fost o viață frumoasă”, a mai spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, evocând dificultățile prin care a trecut cea mai săracă parohie din Botoșani.

Parohia s-a înființat în 1997, în timpul păstoririi Părintelui Patriarh Daniel ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Până în acel moment, timp de două decenii după înființare, cartierul muncitoresc Tineretului din Botoșani nu avusese preot sau biserică.

Pr. Ioan Alupoaiei. Sursa foto: Doxologia.ro

Părintele Ioan Alupoaiei și-a început slujirea în parohie la finele anului 2001 și a trecut prin multe încercări până să finalizeze falnicul lăcaș de cult din prezent.

Pentru că la început nu a avut fonduri, a construit doar un altar din lemn, în fața căruia a instalat un vagon de tramvai dezafectat.

Părintele Ioan Alupoaiei s-a născut în 5 septembrie 1962 la Costești, județul Botoșani. A absolvit cursurile de licență ale Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași în 1998, cu lucrarea „Relația botez – convertire din perspectivă ortodoxă și neoprotestantă”. S-a mutat la Domnul joi, 12 septembrie 2024.

Foto credit: Botoșani News (deschidere articol)


Știri recente