Mitropolitul Teofan la hramul Mănăstirii Neamț: De ce să avem sus inimile?

Cu ocazia hramului istoric al Mănăstirii Neamț, Mitropolitul Moldovei a vorbit despre îndemnul „Sus să avem inimile” și despre chemarea Sfintei Liturghii de a actualiza în viața noastră evenimentele vieții lui Iisus Hristos.

La Sfânta Liturghie oficiată pe un podium din incinta Mănăstirii Neamț au slujit cinci ierarhi și au participat sute de credincioși veniți din toată țara.

După citirea textului evanghelic al sărbătorii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit o omilie în care a explicat de ce trebuie ca „Sus să avem inimile”.

„Pentru că Dumnezeiasca Liturghie îl transpune deja pe om în taina cerului, în taina Împărăţiei cerurilor. Pentru că omul este chemat să preguste taina Împărăţiei cerurilor încă din această lume”, a spus Mitropolitul Teofan.

Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a spus că prin Sfânta Liturghie „nu suntem chemaţi spre altceva decât a ne aduce aminte de Înălţarea Domnului la cer şi de cele care au precedat aceasta, vieţuirea şi pătimirile Sale pe pământ”.

La final, ierarhii au oficiat slujba parastasului pentru ctitorii mănăstirii și pentru eroii neamului românesc.

Credincioșii prezenți au avut bucuria de a cinsti moaștele a trei sfinți, dar și Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni din biserica mănăstirii, dăruită de împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul domnitorului Alexandru cel Bun, în anul 1429.

Foto credit: Doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente