Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a fost distins sâmbătă cu titlul de Cetățean de Onoare al județului Dâmbovița. Ceremonia a avut loc în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Județului Dâmbovița, la împlinirea a 510 ani de atestare documentară, la Palatul brâncovenesc de la Potlogi.
Este primul astfel de titlu acordat de Consiliul Județean Dâmbovița și a fost conferit Arhiepiscopului Târgoviștei „în semn de înaltă recunoaștere a activităților pastoral-misionare, liturgice, culturale și social- filantropice, pe plan județean, național și internațional”, dar și „pentru modul de implicare în viața spirituală și pentru recunoașterea activității meritorii puse în slujba județului Dâmbovița”, a precizat Corneliu Ștefan, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
„Mitropolitul Nifon a fost, este și va fi cel mai bun ambasador al județului Dâmbovița, omul de echilibru, cu cea mai mare contribuție la dezvoltarea județului”.
În cuvântul său de mulțumire, IPS Nifon a apreciat că momentul „are o încărcătură spirituală extraordinară, căci se desfășoară sub ocrotirea Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu”.
„Înțeleg alegerea acestei locații ca un angajament necondiționat, masiv și hotărât al conducerii județului nostru de a sprijini pe mai departe, cu mai multă putere, Biserica noastră străbunā, proiectele ei culturale și educaționale, cu acea conștiință că ea este instituția fundamentală, necesară și simbolică pentru noi, românii”, a spus Arhiepiscopul Târgoviștei.
„De aceea, trebuie să le arătăm tinerelor generații care este specificitatea identității noastre naționale, uriașul aport al credinței la mai binele comunității noastre locale și faptul că au datoria istorică de a duce mai departe, nu doar strădaniile și aspirațiile noastre, dar și dezvoltarea județului nostru. Mi-aș dori ca județul nostru sa cunoască un avânt de dezvoltare economico-industrială cât mai mare, astfel încât prosperitatea și binele dobândit să sprijine aprofundarea spirituală, culturală și educațională”.
Ierarhul a salutat prezența oaspeților de peste Prut la ceremonie, subliniind actualitatea idealului unirii tuturor românilor.
IPS Nifon a fost distins, de-a lungul timpului, cu diferite diplome şi ordine bisericeşti şi laice, dintre care amintim: Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofiţer, acordat de Preşedintele României (2000); Ordinul Coroana României, în grad de mare ofiţer, oferit de Majestatea Sa Regele Mihai I (2014); Premiul Perpessicius, ex aequo, pentru iniţierea şi coordonarea retipăririi jubiliare a capodoperelor macariene, dar şi ca o recunoaştere a susţinerii actului cultural şi spiritual, oferit de Muzeul Naţional al Literaturii Române (2011), precum și Premiul Opera Omnia din partea Universității Valahia din Târgoviște (2019).
Vezi mai multe detalii biografice aici.
Foto credit: Arhiepiscopia Tâgoviștei