Mitropolitul Laurențiu și Academicianul Ioan-Aurel Pop, primii cetățeni de onoare ai județului Brașov

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, și Academicianul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, au primit vineri, 21 februarie 2020, titlul de cetățeni de onoare ai județului Brașov în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov.

Au fost prezenți la eveniment directorul Colegiului Național „Andrei Șaguna”, Brașov, prof. Cezar Boghici, Ministrul apelor, pădurilor și mediului, Costel Alexe, Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, Primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru, precum și alți invitați, preoți, intelectuali, elevi.

Mitropolitul Laurențiu și Ioan-Aurel Pop sunt primele persoane care primesc distincția „Cetățean de onoare al județului Brașov”. Regulamentul acordării acestui titlu a fost aprobat în 23 ianuarie 2020.


IPS Laurențiu, originar din Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, este din 2005 Mitropolitul Ardealului. A mai fost declarat cetățean de onoare al județului Sibiu, dar și al municipiilor Caransebeș și Reșița.

Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române din 2018, provine din satul Sântioana, județul Cluj. Istoricul a fost distins la finalul anului trecut cu titlul de cetățean de onoare al municipiului București.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente