Mitropolitul Iosif: „Mântuitorul Hristos este Ispășitorul păcatelor noastre”

„Prin rostirea Parabolei Vameşului şi Fariseului celor ce-L ascultau Hristos Domnul Se descoperă ca fiind ispășitorul păcatelor oamenilor”, a spus duminică Mitropolitul Iosif.

Mitropolitul Europei Centrale şi Meridionale a liturghisit în Catedrala Mitropolitană „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris, Franța.

Făcând referire la importanţa primei duminici a Triodului, ierarhul a reprodus cuvintele vameşului „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului”, pe care le utilizăm, aproape în aceeaşi formă, când intrăm duminica într-un lăcaş de cult.

Unii comentatori ai Evangheliei spun că de fapt vameșul ar fi spus „Dumnezeule, ispășire fii mie, păcătosului”, iar aici se poate observa o mare diferență.

„A cere milă este una și a cere ca Dumnezeu să fie ispășirea pentru păcatele noastre este altceva. Ispășire înseamnă ca atunci când ai făcut ceva din cauza unei greșeli pe care ai făcut-o, oricare ar fi ea, mai mică sau mai mare, să îți asumi consecințele”, a spus Mitropolitul Iosif.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a făcut un îndemn către credincioși pentru ca ai lor copii să participe la orele de cateheză din parohiile din Franța, fie în timpul săptămânii, fie duminica dimineața.

Foto Credit: Basilica.ro / Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente