Mitropolitul Banatului îndeamnă să folosim postul pentru a alina suferințele semenilor noștri

Mitropolitul Ioan al Banatului îndeamnă ca următoarele două săptămâni să fie utilizate pentru a vizita și consola semenii noștri aflați în suferință, în spitale sau la casele lor, pe cei singuri și marginalizați, dar și pe vârstnicii cu neputințe și fără aparținători.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a transmis un mesaj cu un profund accent filantropic la începtul Postului Adormirii Maicii Domnului. În vreme ce perioada de post închinată Maicii Domnului poate fi un timp de smerenie, rugăciune și înnoire sufletească, partea spirituală trebuie împletită cu dimensiunea caritabilă.

Să ne îngrijim de familiile nevoiașe

Credincioșii și preoții sunt invitați să invoce sprijinul lui Dumnezeu pentru a putea asista bolnavii, vârstnicii, persoanele singure și marginalizate, dar și familiile cu mulți copii.

Să folosim aceste zile binecuvântate de post, cu ajutorul Tatălui ceresc, pentru a cerceta și a alina suferințele sufletești și trupești ale semenilor aflați pe patul durerii, în spitale, diferite așezăminte și acasă, pe cei singuri și marginalizați, pe vârstnicii cu neputințe și fără aparținători. Să ne îngrijim de familiile nevoiașe cu mulți copii, de orfani și văduve, fiecare în parohia unde a fost rânduit să slujească, așa cum ne sfătuiește Sfânta Scriptură: „Dă celui flămând din pâinea ta și celui gol din hainele tale. Din toate câte ai din belșug, fă milostenie și să nu-i pară rău ochiului tău când vei face milostenie!” (Tobit 4,16).

Reflecție asupra vieții Maicii Domnului

Primele două săptămâni din luna august sunt și un timp în care preoții, monahii și credincioșii pot reflecta asupra vieții Fecioarei Maria, „care L-a purtat în brațele și în inima ei pe Mântuitorul lumii”, afirmă Mitropolitul Ioan, evocând virtuțile curate ale Maicii Domnului și modelul său de iubire, credință și dăruire.

Mitropolitul îndeamnă ca în toate parohiile și mănăstirile să se oficieze în fiecare seară slujbele Paraclisului și Acatistului Adormirii Maicii Domnului, rugându-ne împreună pentru pacea lumii, întărirea dragostei și unității între oameni și popoare.

Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan le reamintește credincioșilor de responsabilitatea de a trăi duhovnicește aceste zile, cu spor în rugăciune, fapte bune și dragoste față de aproapele, pentru a întâmpina cu inimă curată sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

Mesajul se încheie cu urarea arhierească: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și părtășia Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!”, însoțită de chemarea la comuniune în rugăciune, milă și nădejde.

Foto credit: Mitropolia Banatului (2022)


Știri recente