Mitropolitul Ardealului la hramul Catedralei din Deva: Și noi avem un apostolat de împlinit!

„Dacă prigonitorul creștinilor a devenit Apostolul neamurilor, și noi, fiecare în parte, putem dobândi ceva din milostivirea lui Dumnezeu, din Darul lui Dumnezeu, care se revarsă asupra noastră”, a subliniat Mitropolitul Laurențiu al Ardealului joi, la hramul Catedralei Episcopale din Deva.

„Așa cum Dumnezeu a rânduit pe Apostoli și a fost alături de ei și de alți ucenici ai lor, tot așa și noi avem un apostolat de împlinit și suntem chemați și cuprinși în planul cel veșnic al lui Dumnezeu”.

Alături de Mitropolit și de cei doi ierarhi ai Eparhiei – Episcopul Nestor și Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul – la sărbătoarea Catedralei din Deva au slujit Episcopii Nicodim al Severinului și Strehaiei, Andrei al Covasnei și Harghitei.

De asemenea, la eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, fost Arhiereu vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, relatează Mitropolia Ardealului.

După Sfânta Liturghie, cei șase arhierei au oficiat o slujbă de pomenire pentru Episcopul Gurie Georgiu trecut la Domnul la finele anului 2021.

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Ardealului a oferit președintelui Consiliului Județean Hunedoara Nistor Laurențiu și primarului orașului Deva, Florin Oancea, Ordinul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” pentru laici.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente