Mitropolitul Andrei: Faptele noastre bune să fie făcute cu inimă largă

Mitropolitul Andrei al Clujului a slujit de Sfântul Nicolae împreună cu Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei la hramul istoric al Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc.

Lăcaşul de cult are hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Acoperământul Maicii Domnului”.

În cuvântul rostit, Mitropolitul Andrei a vorbit despre importanţa săvârşirii faptelor bune.

„Faptele bune, filantropia creștină și dărnicia noastră, toate acestea ne pot salva din focul iadului”.

„Însă, cu o singură condiție: ca faptele noastre bune să fie făcute cu inimă largă și să ne bucurăm că și alții care au parte de dărnicia noastră pot să ajungă în Împărăția lui Dumnezeu”, a afirmat Înaltpreasfinţia Sa.

La slujbă au fost prezenți conducătorii instituțiilor civile și militare din Miercurea Ciuc, precum și numeroși credincioși.

Credincioșii au cinstire unui fragment din mâna Sfântului Ierarh Nicolae, așezat într-o raclă în Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc încă din ajunul sărbătorii.

Foto credit: Arhid. Alexandru Moroianu / Episcopia Covasnei și Harghitei

Urmăreşte-ne pe Twitter:@agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente