„Să ne aducem aminte de Avram Iancu și de apoftegma pe care ne-a lăsat-o: «Unicul dor al vieții mele este să-mi văd națiunea fericită». Tare bine ar fi dacă toți politicienii ar cunoaște-o și ar pune-o în aplicare.”, a spus Mitropolitul Andrei în cuvântarea rostită vineri la Simpozionul „Moții-făuritori de istorie națională”.
Organizat de Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România, în parteneriat cu Despărțământul Cluj al Astrei și Fundația Carpatica, evenimentul s-a desfășurat vineri, 04 septembrie, începând cu ora 16:00, în sala „Reduta” a Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Au participat istorici de seamă și oameni de cultură din mediul academic clujean.
Potrivit președintelui Societății „Avram Iancu” din România, Tiberiu Groza, manifestarea a avut menirea „de a evidenția contribuția locuitorilor din Munții Apuseni la istoria Transilvaniei și la făurirea României Mari, în anul în care s-au împlinit 100 de ani de la semnarea tratatului de pace de la Trianon, tratat care a recunoscut internațional realizarea Marii Uniri și constituirea României Mari”.
Cu acest prilej, a fost lansat și numărul 68 al Revistei „Iancule Mare”, publicație editată de Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”.

Pentru a respecta restricțiile cauzate de pandemie, participarea la simpozion a fost limitată la maximum 50 de persoane, cu respectarea distanțării fizice și a regulilor de siguranță.
Sursă foto: Facebook / Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” – Filiala Cluj
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.