Miron Cristea, prim-ministru al României

La prima vedere se poate spune că acceptarea patriarhului României de a ocupa postul de prim-ministru al României, în februarie 1938, a fost un gest condamnabil. Dincolo de șantajul la care fusese supus, totuși patriarhul Miron Cristea a primit oferta monarhului, deoarece credea că situația politică a țării poate fi revigorată prin capacitarea oamenilor politici fără partizanat partinic. Miron Cristea a crezut în ridicarea economică a țăranului și a muncitorului, în reorganizarea învățământului teologic și a monahismului și mai ales în eradicarea corupției, care atinsese nivelul cel mai ridicat al societății românești. Dar regele Carol al II-lea nu putea accepta aspirațiile întâistătătorului român, ci poate doar în parte și în formă. Monarhul a știut să se folosească de personalitatea patriarhului pentru a-și elimina adversarii politici și a crea o aureolă din reformele făcute sub regimul de autoritate pe care îl orchestra. De multe ori, monarhul se pretindea drept factorul decizional, el fiind cel care prezida consiliile de miniștri, iar în lipsa lui servul prea supus, Armand Călinescu. Patriarhul era ‘convins’ că este nevoie să facă act de prezență la marile ceremonii organizate de regimul carlist, cum, de pildă, a fost în august 1938, la instalarea rezidentului regal la Cluj. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 25 noiembrie 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente