Mii de clujeni la Procesiunea de Rusalii. IPS Andrei i-a îndemnat la mărturisirea publică a credinţei

Procesiune de Rusalii - Cluj (1)

Mii de credincioși clujeni au participat duminică, 4 iunie 2017, la Procesiunea de Rusalii, organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc la iniţiativa şi cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Aflată la cea de-a șaptea ediție,  procesiunea își dorește să reînvie o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului şi pentru mediul înconjurător, cu prilejul sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt, informează Radio Renaşterea.

Manifestarea a debutat la ora 17:00 pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane, unde Părintele Mitropolit Andrei a oficiat slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care au luat parte, pe lângă miile de credincioși, peste 100 de preoţi clujeni de la parohiile din municipiu, dar și de la cele învecinate Clujului. De asemenea, au fost prezenți studenții teologi și elevii seminariști, dar și tineri din asociațiile eparhiei, mulți îmbrăcați în straie populare.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit a adresat un cuvânt de învățătură mulțimii adunate în piață, lansând un îndemn la a-și manifesta public credința:

Prin ieșirea noastră în centrul orașului, îl mărturisim pe Iisus Hristos! Toate aceste procesiuni trebuie să le desfășurăm și să mărturisim că Iisus Hristos este Dumnezeul nostru și că singura șansă a omenirii este creștinismul! Am observat însă că dintr-o anumită inhibiție sau chiar comoditate, nu peste tot se cutează să se facă această mărturisire publică. Ne rugăm tot timpul în biserică, dar trebuie să ieșim și în afară ca să-L mărturisim pe Hristos!

Apoi, ierarhul, insoțit de preoți și mulțimea de credincioși, a pornit în procesiune pe următorul traseu: Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii (prin faţa Catedralei „Sfântul Mihail”) – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu, după care întregul sobor a revenit în faţa Catedralei. Procesiunea a avut în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori și  icoane.

De-a lungul traseului s-au făcut mai multe opriri, s-au rostit ectenii speciale și s-a cântat troparul Rusaliilor.

După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane, a fost oficiată slujba sfinţirii mici a apei şi au fost rostite rugăciuni pentru binecuvântarea naturii.

Comentarii Facebook


Știri recente