Mii de albanezi au răspuns salutului pascal transmis de Arhiepiscopul Anastasie în noaptea de Paşte

La Tirana, în noaptea de Înviere, mii de credincioşi au rostit, la unison, „Adevărat a înviat!” răspunzând salutului pascal transmis de Preafericitul Părinte Anastasie, arhiepiscop foarte popular în rândul albanezilor.

Piaţa aflată în apropierea catedralei s-a dovedit neîncăpătoare pentru credincioşii care au venit să primească Lumina de Paşti şi binecuvântare de la Arhiepiscopul Anastasie.

Alături de Întâistătărorul Bisericii Albaniei au slujit Mitropolitul Nathaniel de Amadia şi Episcopul Astis de Vilidos.

„Salutul pascal Hristos a înviat ne arată că Dumnezeu Omul Hristos a înviat şi împreună cu El a înviat natura umană pe care a primit-o de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”, a spus Arhiepiscopul Anastasie în cuvântul său.

Arhiepiscopul Anastasie la Slujba de Înviere. Foto credit: Stephanos & Alexandria Missionaries to Albania

Preafericirea Sa este apreciat de credincioşii albanezi, dar şi de cei din întreaga lume ortodoxă pentru eforturile susținute în restaurarea sau reînvierea Bisericii Ortodoxe din Albania.

Acesta a fost un proces de durată și a însemnat reînființarea Sfântului Sinod, înființarea unei Academii de Teologie, construirea de noi biserici și mănăstiri sau restaurarea celor vechi, dezvoltarea activităților filantropice și a altor programe de pionierat în educație, sănătate, cultură și ecologie.

Însăşi catedrala din Tirana este un simbol al acestui efort de a învia Ortodoxia într-o ţară în care de la instaurarea regimului comunist, în 1967, timp de 25 de ani nu a mai fost oficiată nicio hirotonie clericală.

Foto credit: Facebook/Stephanos & Alexandria Missionaries to Albania

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente