Mihai Eminescu – mărturii brașovene

‘Arătați-mi un oraș mai patriotic ca Brașovul.’ Este mărturia de recunoștință a marelui poet Mihai Eminescu pe care a pronunțat-o de repetate ori, când își aducea aminte de Brașov. Mânat de aceste sentimente pentru orașul de la poalele Tâmpei, Eminescu a dedicat brașoveanului Andrei Mureșanu celebrul său poem, iar în poezia ‘Epigonii’ îi dedică frumoase versuri.

Nu avea decât 14 ani când Mihai Eminescu sosește la Brașov (între 9 iulie și 21 septembrie 1864) cu trupa de teatru ‘Fani Tardini Vlădicescu’. În sala de festivități de la Gimnaziul ‘Andrei Șaguna’ sunt prezentate mai multe piese de teatru, între care și ‘Răzvan și Vidra’ a lui B.P. Hasdeu, iar Eminescu juca rolul ciobanului din această piesă. Documentele brașovene confirmă un nou popas al tânărului poet în anul următor. Cunoscând Biserica ‘Sfântul Nicolae’ și obiceiul Junilor din Șcheii Brașovului, scrie o frumoasă poezie, una din primele sale poezii, după cea dedicată altui brașovean, Aron Pumnul (originar din Cuciulata), care i-a fost profesor la Cernăuți. Acum, la Brașov, scrie poezia ‘Învia-vor voievozii’, cunoscută doar dintr-o obscură publicație a istoricului brașovean Nicolae Sulică de la Târgu Mureș, din care se constată referința directă la biserica șcheiană și obiceiul Junilor.

În stagiunea anilor 1867-1868, Eminescu se găsește din nou la Brașov, însoțind trupa lui Mihai Pascali. În Sala ‘Reduta’ din Brașov au loc mai multe spectacole, între care și celebra piesă a lui Dimitrie Bolintineanu ‘Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni’.

Brașoveanul Constantin Popazu – ‘doctorul’ lui Mihai Eminescu

Fiu al negustorului brașovean Constantin Popazu, nepot al cunoscutului protopop Ioan Popazu și văr primar al lui Titu Maiorescu, viitorul doctor Constantin Popazu se naște în Șcheii Brașovului în 1858 și după absolvirea Gimnaziului Șaguna, ridicat de unchiul său Popazu, continuă studiile universitare la Viena în cadrul Facultății de Medicină, devenind membru al societății ‘România Jună’, fiind cel care a organizat una din cele mai frumoase manifestări ale societății, în iunie 1882, pentru care a primit mulțumiri publice din partea membrilor ‘Junimii’ de la Iași. Prietenia cu vărul său primar, Titu Maiorescu, favorizează și legăturile lui Constantin Popazu cu Eminescu.

În toamna anului 1883, când se declanșează boala marelui poet, Constantin Popazu se afla la București, la vărul său Maiorescu, și vizitând pe marele poet în Spitalul Caritas al doctorului Șuțu din București constată tratamentul insuficient al bolnavului și propune vărului său Maiorescu să-l interneze în spitalul de lângă Viena.

Eminescu, trimis la sanatoriul din Viena

Inițial, Maiorescu nu credea că sanatoriul vienez poate însemna mai mult decât cel bucureștean și doar la insistențele surorii sale și ale vărului Popazu se convinge. ‘Am găsit și găsesc ducerea lui (Eminescu) la Viena cu totul nefolositoare – scria surorii sale, Emilia Maiorescu (căsătorită Humpel), care deschisese la Brașov un institut francez) (…) Dar fiindcă erai de altă părere și o ducere a lui Eminescu la Viena nu strică, ți-am îndeplinit dorința fără împotrivire, după cum ți-am spus-o dela Iași. Între timp am adunat fondurile, până acum sunt disponibili 3.000 franci, cea mai mare parte din ei de la mine. Mâine la orele 9 Eminescu pleacă la Viena în compania prietenului său Chibici și a gardianului de la Șuțu…’ (Buletinul Mihai Eminescu, Cernăuți-Piatra Neamț, an XII, 1941, nr. 19, p. 25).

Într-adevăr, plecarea are loc în compania prietenului Chibici și a gardianului de la spitalul doctorului Șuțu în 20/1 noiembrie 1883, dar cu un popas brașovean. Coborând din tren este așteptat la Brașov de doctorul Constantin Popazu pentru a-l însoți într-un alt tren spre Viena.

La Brașov, după cum mărturisește Sextil Pușcariu, invocând mărturiile lui Constantin Popazu, ‘coborând din tren, făcea odată în aer cu geamantanul său zicând: Trăiască România Unită!’ (Sextil Pușcariu, Memorii, București, 1978, p. 758). Dacă Eminescu își ducea personal geamantanul cu care cobora la Brașov, însemna că se găsea în deplină cunoștință, iar strigătul său unionist pornea dintr-o trăire patriotică autentică, chiar dacă acesta se emitea cu 35 de ani înainte de Marea Unire. Ajuns la Viena, crezându­se tot într-o localitate transilvăneană strigă din nou la coborârea din tren: ‘România liberată, România liberată!’.

Scrisoarea lui Eminescu de la Șcheii Brașovului

Internat în ospiciul doctorului Obersteiner, la Ober Dobling, prin intermedierea doctorului Constantin Popazu, după două săptămâni, revenindu-și din starea letargică, scrie o impresionantă scrisoare prietenului său Chibici Râvneanu, ‘un minunat document psihologic’, cum aprecia Maiorescu.

Ne-a fost dat să aflăm în Șcheii Brașovului această scrisoare, dar spre surprinderea noastră constatăm că un alt exemplar a fost cunoscut de George Călinescu. Ceea ce ne îngăduie să credem că acesta este originalul este faptul că filigranul hârtiei (de Câmpulung) este similar cu cel al scrisorilor emise de Constantin Popazu. Bănuim că Titu Maiorescu a trimis scrisoarea la Brașov surorii Emilia tocmai pentru a-i dovedi starea psihologică a poetului și a observa ‘câtă limpezime are’, cerându­i chiar să o păstreze. (Buletinul Eminescu, op. cit. p. 25) ‘Sufăr cumplit, iubite Chibici, de lovitura morală pe care mi-a dat-o boala, o lovitură ireparabilă care va avea influență rea asupra întregului rest al vieții mele, ce voiu avea­o de trăit. Asemenea, nu știu nimic asupra poziției pe care mi-ați creat-o în acest institut. Cine plătește pentru mine aici și cine are grijă de mine?’, se arată în scrisoarea datată 12/24 ianuarie 1884.

În timp ce Eminescu era internat, Maiorescu urmărea cu atenție, dar din umbră, soarta marelui poet, iar Constantin Popazu îl vizita și raporta vărului său toată situația. Maiorescu însuși îl vizitează pe Eminescu de mai multe ori însoțit de Constantin Popazu. Într-o scrisoare adresată lui Maiorescu (30 ianuarie 1884) Popazu arată: ‘De la plecarea d-tale am văzut pe Eminescu de mai multe ori. Starea lui se ameliorează din zi în zi și dacă progresul spre bine se va face, tot așa de grabnic ca până acum, atunci este bună speranță că peste puțin timp va putea eși din institut’.

Alături de alte mărturii brașovene, prietenia poetului național cu doctorul brașovean Constantin Popazu se înscrie în șiragul de mărturii care au înzestrat scurta și puțin fericita viață a marelui nostru poet.

Comentarii Facebook


Știri recente