Mihai Eminescu a fost omagiat la Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova

La Mănăstirea „Sfânta Ana“ din Orşova a fost omagiat marele poet Mihai Eminescu, la împlinirea a 165 de ani de la naşterea sa, în cadrul ediţiei a XXV-a a Festivalului Internaţional de Literatură „Mihai Eminescu“, informează Ziarul Lumina. Evenimentul a început cu o slujbă de pomenire a marelui poet, urmând cuvântări din partea organizatorilor şi decernarea premiilor „Eminescu“ şi a premiilor „Pamfil Şeicaru“, după cum a precizat Cătălin Zorilă, inspector cultural la Centrul eparhial din Drobeta-Turnu Severin. Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, prezent la acest eveniment, a subliniat în cuvântarea sa legătura apropiată pe care a avut-o Mihai Eminescu cu Biserica, în special prin membrii familiei sale, care au ales drumul slujirii lui Dumnezeu. Astfel, doi fraţi şi trei surori ale mamei poetului, Raluca Eminovici, au intrat în călugărie la Mănăstirea Agafton.

Un juriu format din domnul academician Mihai Cimpoi, critic şi istoric literar, eminescolog şi eseist basarabean, academician Eugen Simion, academician Gheorghe Păun, Florian Copcea, Tudor Nedelcea, Constantin Pădureanu şi Ileana Roman, a acordat trofeul festivalului preşedintelui României pentru sprijinul şi importanţa acordată culturii, ca „o demonstraţie de excelenţă“. Premiul a fost primit de domnul consilier prezidenţial Andrei Muraru. De asemenea, premiile „Pamfil Şeicaru“ au fost decernate unor scriitori, poeţi şi oameni de cultură precum: Nicolae Georgescu, Claudia Voiculescu, Valeriu Matei, Ioana Bogdan, Diana Preda, Nicu Ciobanu, Mona Vîlceanu, Vasile Barbu, Titu Dinuţ, Vasile Bahnaru, Nicolae Trăilescu, Mihai Costin, Spiridon Popescu, Gheorghe Rancu, Lucian Gruia, Constantin Pădureanu, Iulian Filip.

Comentarii Facebook


Știri recente