Mesajul Patriarhului Daniel la înmormântarea părintelui Traian Radu-Ionescu

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanțe cu prilejul înmormântării părintelui Traian Radu-Ionescu, cleric îmbisericit la Parohia Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou – Dimieni, Protopopiatul Ilfov Nord.

Părintele Traian a trecut în veşnicie joi, 21 noiembrie 2019.

În mesajul său, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a precizat că viața părintelui Traian Radu-Ionescu a fost caracterizată de „lucrarea neobosită în slujirea Bisericii”.

„S-a remarcat prin activitatea administrativ-gospodărească realizată în cadrul celor patru parohii la care a slujit, în special prin reconstruirea bisericii din satul Dimieni,  fiind un model de implicare jertfelnică pentru preoții care l-au cunoscut”, a notat Părintele Patriarh.


 Mesaj integral: 

Părintele Traian Radu-Ionescu (1925-2019), Slujitor vrednic și devotat al Bisericii lui Hristos

Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, în cursul zilei de joi, 21 noiembrie 2019, a Părintelui Traian Radu-Ionescu, preot îmbisericit la Parohia Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou – Dimieni, Protoieria Ilfov Nord.

Părintele Traian Radu-Ionescu s-a născut în localitatea Dimieni, județul Ilfov, din părinții Dumitru și Zoia. În anul 1944 a absolvit Seminarul Teologic Ortodox din București. A continuat studiile teologice în cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din București, obținând, în anul 1951, titlul de licențiat în teologie.

A fost căsătorit cu doamna Aurica Radu-Ionescu, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu trei fii, Mihai Bujor, Ioan Virgil și Marian.

După hirotonia în treapta preoției, în anul 1951, de către Preasfințitul Antim Nica, Episcop-vicar patriarhal la acea vreme, a activat ca preot paroh la parohiile Scurtu, județul Teleorman (1951-1959), Fundeni Frunzănești, județul Călărași (1959-1970), Dimieni, județul Ilfov (1970-1979), Balotești (1979-2007) și Dimieni, județul Ilfov (2007-2010) și apoi ca preot îmbisericit la parohia Dimieni (2010-2019).

În decursul celor aproape 30 de ani petrecuți la Parohia Balotești, Părintele Traian Radu-Ionescu a desfășurat o deosebită activitate administrativ-gospodărească: refacerea turlelor lăcașului de cult al bisericii parohiale din Balotești, consolidarea și restaurarea bisericii filiei Dumbrăveni și construirea unei noi bisericii în cadrul filiei Dimieni (1997-1998), pe locul vechii biserici demolate în anul 1988, de regimul comunist.

Pentru întreaga activitate administrativ-pastorală desfășurată în aceste parohii și filii, a primit Crucea Patriarhală, în anul 1998, din partea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist și ordinul Sfântul Apostol Andrei, în anul 2017, din partea noastră.

Viața părintelui Traian Radu-Ionescu este caracterizată de lucrarea neobosită în slujirea Bisericii. S-a remarcat prin activitatea administrativ-gospodărească realizată în cadrul celor patru parohii la care a slujit, în special prin reconstruirea bisericii din satul Dimieni,  fiind un model de implicare jertfelnică pentru preoții care l-au cunoscut.

Iubitor al muzicii și al rânduielilor bisericești s-a îngrijit de înfrumusețarea slujbelor săvârșite, dar și de slujbele în sobor organizate la parohiile vecine cu prilejul hramurilor sau la evenimente publice precum Ziua Națională de 1 Decembrie, unde rostea cu înflăcărare cuvântul de învățătură adresat în fața autorităților locale și credincioșilor prezenți.

În acest an, în ziua Praznicului Intrării în biserică a Maicii Domnului, la vârsta de 94 de ani, a trecut la Domnul cu mângâierea că dragostea sa de slujirea preoțească a fost îmbrățișată și de fiul său Radu Mihai Bujor, preot paroh la parohia Otopeni.

Sunt mulți preoți și fii duhovnicești ai părintelui care mărturisesc faptul că au învățat de la el să prețuiască darul iertării și al împăcării, prin care au dobândit starea de liniște și de armonie pe care o căutau.

Ca rod al întregii sale activități pastoral misionare, desfășurată pe parcursul a 68 de ani de slujire în inima comunităților creștine de la sat, Dumnezeu îi dăruiește să treacă la cele veșnice în anul omagial al satului românesc în Patriarhia Română.

În urma lui rămâne un chip luminos care poate inspira orice slujitor al lui Hristos în purtarea unei ținute demne, în iubirea de Dumnezeu și în lucrarea faptelor bune.

În aceste momente grele, transmitem familiei Părintelui Traian Radu-Ionescu un gând părintesc de mângâiere, rugându-ne preamilostivului Dumnezeu să dăruiască odihnă veșnică sufletului său și să îl așeze în rândul drepților.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

 

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente