Preafericirea Voastră,
Părinte Patriarh, iubite confrate Daniel!
Ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române i-ați urmat vrednicului [de pomenire] Patriarh Teoctist. Alegerea Preafericirii Voastre din anul 2007 m-a bucurat, firește, în mod cu totul deosebit și din punct de vedere personal, deoarece, prin șederile la Strasbourg și, înainte de toate, la Freiburg (1978-1980), prin activitatea la Institutul Ecumenic al Consiliului Mondial al Bisericilor de la Bossey, unde ne vedeam mai des, și, mai ales, prin intermediul vizitei mele de odinioară la Mitropolia Moldovei și Bucovinei unde, la propunerea Facultății de Teologie din Iași, am primit titlul de Doctor Honoris Causa, suntem foarte legați unul de celălalt. Prin intermediul Preafericirii Voastre am cunoscut opera marelui teolog român-ortodox Dumitru Stăniloae (1903-1993) și m-am îmbogățit foarte mult [spiritual prin aceasta]. Același lucru este valabil și pentru întâlnirea noastră din anul 2004 de la Iași. Dimpotrivă, prin zăbovirea Preafericirii Voastre în Europa de Vest și Centrală, ați creat o importantă punte de legătură teologică între Bisericile noastre, care, din punct de vedere ecumenic, este trainică. Astfel, pentru slujirea ca mitropolit de Iași (1990) și pentru cea de patriarh ați fost cel mai bine pregătit.
Biserica Catolică din Germania se știe legată de Biserica Ortodoxă Română în multe privințe. Împreună ne aflăm în fața marilor provocări de a-i da chip creștin Europei care se dezvoltă din ce în ce mai strâns împreună, de a interveni pentru pace și împăcare și, înainte de toate, de a crea punți trainice pe calea spre unitatea Bisericilor noastre. Ne-am străduit foarte mult pentru acestea în cadrul instituțiilor noastre europene. În acest sens, Preafericirea Voastră aduceți cu sine cele mai bune premise.
Teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Române este un foarte vechi tărâm creștin. Informații istorice, precum și dovezi arheologice și lingvistice mărturisesc încă de timpuriu răspândirea creștinismului pe teritoriul actual. Scriitori bisericești vorbesc despre o misiune a Apostolului Andrei la sciți. Provincia Dacia (101-271 d.Hr.) avea deja în secolul al IV-lea mai multe eparhii de-a lungul Dunării. Strânsa legătură cu această lume romană se mai observă și în apartenența românilor la familia limbilor romanice. Prin moștenirea lor latină, românii sunt legați de Vest și participă la cultura apuseană. Dar a existat în același timp, chiar în perioada timpurie, o strânsă conlucrare cu lumea bizantină și salvă. Aceasta aduce cu sine o poziție de mediator unică în felul ei. Biserica Ortodoxă Română este singura care există într-o cultură de marcă latină. Prin proximitatea Imperiului bulgar, limba slavă s-a impus în secolul al X-lea ca limbă liturgică, chiar dacă ea a rămas pentru popor puțin înțeleasă, până când limba română s-a impus în secolul al XVI-lea și ca limbă de cult.
Așadar, este o țară deosebită cu rol de punte între Est și Vest, între spațiul cultural apusean și cel bizantin, dar și între gândirea bizantină și cea slavă. Aceasta i-a conferit Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu națiunea ei și un caracter foarte aparte. Firește, mai trebuie amintit că în această țară, în ciuda marelui număr de creștini ortodocși – cu 17 milioane de credincioși, Biserica Ortodoxă Română este a treia ca mărime dintre Bisericile Ortodoxe -, s-a conviețuit întotdeauna cu creștini catolici, luterani și reformați. Necontenit, toți creștinii au trebuit să sufere și prigoane: mii de preoți, monahi, monahii și credincioși au fost arestați, nenumărate mănăstiri și biserici confiscate, conducerea Bisericii obligată să adopte o politică conformă cu statul. Întotdeauna am considerat ca fiind o șansă deosebită faptul că într-o țară cu atât de multe Biserici și confesiuni, ecumenismul poate să își dezvolte și posibilitățile proprii, nestingherit de anumite probleme care ar rezulta din împreuna-viețuire.
Aceasta este o șansă deosebită pentru teologie. Dar, adesea, această activitate mediatoare nu i-a fost suficient cunoscută chiar Ortodoxiei românești. La aceasta poate să fi contribuit mai ales și bariera lingvistică. S-a făcut uz prea puțin de rolul de punte. Aceasta duce, firește, văzută pozitiv, la o vocație ecumenică unică în felul ei. România este o țară unde Estul și Vestul se găsesc într-un dialog firesc, un punct de răscruce între Europa de Est și cea Centrală. Așa că este bine când Biserica Ortodoxă Română ne ia, ca să spunem așa, de mână și ne introduce în lumea Ortodoxiei. Aceasta ar putea reuși mai ales într-o țară de cultură vest-romanică și spiritualitate de origine romană-răsăriteană.
Preafericirea Voastră, Părinte Patriarh Daniel, sunt bucuros și recunoscător că prin Dumneavoastră, din anul 2007, se află în fruntea Bisericii Române o autentică personalitate care se dedică acestei misiuni din toată inima și care se bucură de o mare recunoaștere.
Cu ocazia celei de-a 60-a zi de naștere, pe 22 iulie, Vă transmit urările mele cordiale și-L rog pe Dumnezeu să vă dăruiască bogata Sa binecuvântare pentru lucrarea viitoare a Preafericirii Voastre.
Împreună unit în Iisus Hristos
Al Preafericirii Voastre,
Cardinal Karl Lehmann
Episcop de Mainz
