Mesaj antidrog de la tinerii din Giurgiu

La sediul Episcopiei Giurgiului au fost premiați joi, 13 iunie 2013, câștigătorii fazei județene a concursului de eseu, desen și afiș „Mesajul meu antidrog”. Competiția organizată de Agenția Națională Antidrog se află la a zecea ediție, iar în acest an s-a numit „Colorează-ți viața altfel†¦ fără droguri!”, informează Ziarul Lumina.

Episcopia Giurgiului desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, o serie de parteneriate educaționale cu mai multe instituții de pe raza județului, printre care se numără și cel încheiat cu Agenția Națională Antidrog și cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Giurgiu. În cadrul acestui parteneriat se înscrie și organizarea fazei județene a concursului „Mesajul meu antidrog”. „Dorința tuturor participanților a fost aceea de a transmite mesajul că trupul este templul Duhului Sfânt. Cu siguranță, tinerii participanți la acest concurs au arătat prin eseurile și desenele pe care le-au făcut că ar fi păcat ca trupul care are o valoare atât de mare înaintea lui Dumnezeu să fie pângărit de acest flagel care este drogul”, a spus pr. Georgian Tudor, consilier coordonator al Sectorului învățământ și activități cu tineretul al Episcopiei Giurgiului. La concurs au participat elevi de la școlile și liceele din județul Giurgiu, acesta fiind structurat pe trei secțiuni: eseu, afișe și desen. Copiii au fost premiați cu diplome, ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă” și cu iconițe. Câștigătorii premiului I vor participa la faza națională de la București.

„Ceea ce m-a determinat să particip la acest concurs este dorința mea de a-i îndemna pe oameni să nu recurgă la droguri chiar dacă au probleme și cred că nu mai există nici o soluție în rezolvarea lor, deoarece drogurile nu reprezintă un pas înainte, ci un pas înapoi. Ele oferă doar iluzii și nu soluții pentru rezolvarea problemelor”, a spus Denisa Camelia Târnăcop, câștigătoarea locului I, Secțiunea Eseu. Intenția organizatorilor a fost aceea de a oferi un cadru adecvat de manifestare a copiilor și tinerilor de la gimnaziu sau liceu pentru formarea de convingeri de viață sănătoase. „Implicarea Bisericii în acest fenomen este esențială în sensul în care copiii găsesc în Biserică un reper la care să se gândească mereu, ca un element determinant în viața lor”, a declarat Alexandru Țepurică, comisar-șef, Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog.

Comentarii Facebook


Știri recente