Reprezentanții Arhiepiscopiei Bucureștilor au fost alături de credincioșii veniți pe Dealul Patriarhiei și în a doua zi a pelerinajului la sfintele moaște. Protopopiatul Ilfov Nord a pregătit mâncare caldă, dar și apă și fructe.
„În fiecare an cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie Ocrotitorul Bucureştilor, organizăm operaţiunea Hrană pentru pelerini”a precizat Pr. Cons. Antonie Dumitrașcu, Sectorul Social – Filantropic al Patriarhiei Române.
„Prin dragostea preoţilor protopopiatului Ilfov Nord care au răspuns la solicitarea noastră am venit cu bucurie să aducem pelerinilor hrană caldă şi ceai fierbinte pentru a îndura mai uşor frigul şi oboseala”, a mărturisit pentru TRINITAS TV. Pr. Alexandru Anghel secretar al Protopopiatului Ilfov Nord
În cursul după-amiezei și Protoieria Ilfov Sud a venit în sprijinul pelerinilor.
„Ne bucurăm că în acest an de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel nou, Ocrotitorul Bucureştilor, am oferit acest gest de ospitalitate pentru pelerinii care s-au nevoit mai ales în condiţiile acestei vremi nefavorabile“, a spus Pr. Dumitru Ștefănescu, secretar, Protoieria Ilfov Sud.
Solidari cu celelalte Protopopiate din Arhiepiscopia Bucureștilor și Protopiatul Câmpina a împărțit pachete pelerinilor veniți pe Colina Bucuriei.
Pachetele au fost împărțite cu sprijinul mai multor voluntari.