Manifestări legate de Ziua Municipiului Târgoviște

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Sâmbătă, 8 septembrie 2012, s-au desfășurat manifestările legate de Ziua Municipiului Târgoviște. Ceremoniile au debutat cu Sfânta Liturghie și slujba Te Deum-ului, la Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Târgoviște, în prezența unor oficialități ale municipiului și ale județului, alături de numeroși preoți, studenți ai Facultății de Teologie din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, elevi ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgoviște și a multor credincioși.

După cum ne informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Momentul central al sărbătorii a fost constituit de procesiunea cu icoana Maicii Domnului-Ocrotitoarea Municipiului Târgoviște, de la Catedrala Mitropolitană, prin centrul orașului, până în fața Primăriei, unde a fost prezentat mesajul Înaltpreasfinției Sale, adresat pelerinilor, participanților la solemnitate, precum și tuturor locuitorilor fostei Cetăți de Scaun a Țării Românești. În mesajul prezentat cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că Ziua Municipiului Târgoviște este, atât o ocazie de a-I mulțumi, cu recunoștință, Bunului Dumnezeu, cât și un moment de reconciliere, împăcare și solidaritate, precum și o fericită ocazie de a rememora bogata și frumoasa istorie a orașului nostru, fostă capitală a Țării Românești și adevărată vatră a spiritualității și culturii noastre naționale.

Comentarii Facebook


Știri recente