Manifestări cultural-religioase la Lupșa de Jos

De praznicul Înălțării Domnului, locuitorii Lupșei de Jos, comuna Broșteni, au petrecut nedeea, cum este numită în popor ziua satului, așa cum o făceau odinioară moșii și strămoșii noștri, prin comuniune în biserică și prin participarea la manifestări artistice populare.

De la primele ore ale dimineții, cu mic cu mare, sătenii au venit la biserica din mijlocul satului să înceapă ziua de sărbătoare în rugăciune de laudă și mulțumire. Alături de fiii satului s-a aflat și Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți, pe o esplanadă special amenajată în curtea bisericii, după cum informează episcopiaseverinului.ro.

După Sfânta Liturghie, arhiereul și credincioșii au mers în mijlocul satului, unde a fost sfințită o troiță cu numele eroilor din Lupșa de Jos, căzuți pe câmpurile de luptă în Războiul de Independență din 1877 și în cele două războaie mondiale, apoi a fost oficiată slujba parastasului pentru acești martiri ai patriei, pentru ctitori și cei adormiți și mutați la Domnul.

Pentru merite deosebite, Pr. paroh Ion Curelea a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.

La inițiativa unui fiu al satului, Mihai Corcodel, membru al corului Kinonia, șef de cabinet în cadrul Centrului Eparhial și președintele Asociației „Fiii Lupșei”, bucuria festivă a continuat printr-un campionat de fotbal, organizat pe terenul de sport al comunei Broșteni.

Asociația, în parteneriat cu Primăria comunei Broșteni și Parohia Lupșa, a pregătit un program complex, pentru toate vârstele, numit „Nedee la Lupșa”, astfel că de la ora 17:00, cei prezenți au fost spectatorii scenetei „O șezătoare la țară”, prezentată de un grup de copii din satul Luncșoara, sub coordonarea doamnelor profesoare Ioana Iosu și Marcela Căpățână.

Seara a continuat cu un spectacol folcloric pe cinste, cu invitați de marcă precum Anica Ganțu, Irina Zoican, Angela Săftoiu, Olguța Berbec, Ion Drăgan, Roberta Crintea, Gabriel Lungu sau Liliana Bunceanu.

În cadrul spectacolului a avut loc și debutul artistic al grupului folcloric „Izvorașul”, format din tineri iubitori de folclor și de tradiții populare, care au interpretat o suită de cântece vechi de peste 150 de ani, orchestrate de către maestrul gorjean Marcel Parnica. Acesta, însoțit de un taraf din Ansamblul Doina Gorjului, a asigurat acompaniamentul muzical al interpreților pe durata întregii seri.

Comentarii Facebook


Știri recente