Eparhii

Manifestare dedicată persoanelor vârstnice în parohia Timișoara-Iosefin

basilica.ro

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, parohia Timișoara- Iosefin în colaborare cu Societatea Femeilor Creștin Ortodoxe din Timișoara a organizat marți, 1 octombrie o manifestare spiritual-culturală dedicată zilei vârstnicului, la care au participat vârstinici de pe raza parohiei și din cadrul societății mai sus amintite. După oficierea slujbei de seară, evenimetul a continuat în sala de festivități a parohiei din piața Mocioni, nr 9, care a debutat cu o meditație consacrată acestei zile, accentuând importanța pe care o are în viața vârstinicilor credincioși în Biserică. Apoi corul parohiei „Doina Banatului”, condus de prof. Nicolae Șincari a susținut un recital de cântece religiose și patriotice, iar în final artistul Ioan Arieșan a prezentat un buchet de cântări acompaniat de chitară. „Scopul evenimentului rezidă în recunoașterea, aprecierea și prețuirea celor care o viață întreagă au activat în Biserică și în societatea noastră românească. La final participanții au primit pachete cu dulciuri și alimente din partea Societății Femeilor Creștin Ortodoxe din Timișoara și a parohiei”, a declarat, potrivit mitropolia-banatului.ro, pr. Ionel Popescu, parohul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” a parohiei Timișoara- Iosefin.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5